Audi publică o fotografie teaser cu viitorul concept Activesphere

Autor: Adrian Somai 19 dec. 2022 Știri auto

Audi a publicat o nouă fotografie teaser care are în prim plan viitorul concept al unei mașini de teren. Este vorba despre Activesphere, un crossover cu caroserie de sedan ce urmează să fie dezvăluit oficial peste numai câteva săptămâni, la sfârșitul lunii ianuarie.

Germanii de la Audi se pregătesc așa cum se cuvine de startul noului an ce deja bate la ușă, una dintre primele lansări programate având ca personaj principal noul concept Activesphere. De fapt, este vorba despre al patrulea model din seria de concepte Sphere, cei de la Audi prezetand deja celelalte trei modele din serie: Skysphere, Grandsphere și Urbansphere.

Pentru a stârni și mai multe interesul legat de prezentarea acestui noi concept, oficialii constructorului german au publicat o nouă fotografie teaser prin intermediul căreia ne putem face o idee despre felul în care va arăta acest viitor concept Activesphere.

Plafon panoramic de sticlă și alte surprize

Sigur, nu putem avea prea multe detalii dintr-o singură imagine teaser, însă putem remarca faptul că Activesphere va avea un plafon panoramic de sticlă. Mai observăm, de asemenea, câteva detalii suplimentare, printre care și un set de schiuri montate pe plafon. La interior regăsim un mix de nuanțe de culoare – negru și roșu. Mai sar în evidență și cele două sigle iluminate Audi, cea din partea frontală fiind iluminată cu alb, în timp ce cea din partea din spate este iluminată cu roșu.

Așa cum spuneam și mai devreme, conceptul ne-a fost prezentat ca fiind o mașină de teren cu caroserie de sedan. Noul concept urmează să fie construit având la bază viitoarea arhitectură Audi PPE, potrivit Motor1. Este vorba despre aceeași arhitectură care va sta și la baza viitoarei generații de modele cu propulsie electrică din portofoliul Audi. Conceptul Audi Activesphere urmează să fie lansat oficial în data de 26 ianuarie 2023.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Audi


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide