Banca Transilvania vinde un Golf 7 într-o configurație rară. Care este prețul compactei germane?

Autor: Ionuț Vîlciu 14 nov. 2022 Știri auto

Volkswagen Golf este unul dintre cele mai apreciate automobile. A șaptea generație a compactei germane a adus câte ceva pentru toți, de la variante economice, la unele sport, care să fie pe gustul celor ce vor o experiență de condus mai dinamică.

Volkswagen Golf este un model cu multă istorie în spate. Modelul german a ajuns în prezent la cea de a opta generație și continuă să se bucure de succes.

Golful este o mașină pe care multă lume o consideră suficientă din multe puncte de vedere. Are suficient spațiu interior, motoare îndeajuns de puternice și un nivel de confort îndestulător. Costurile de întreținere nu sunt foarte mari, iar mecanicii sunt familiarizați cu modelul.

Volkswagen Golf într-o configurație rară. Cât costă?

Exemplarul vândut de Banca Transilvania este un Golf 7 într-o configurație pe care nu o vedem atât de des. Mașina are o caroserie cu trei uși, destul de rar întâlnită, și un motor de 1,6 litri, pe motorină. Motorul dezvoltă 90 de cai putere și este legat la o cutie manuală cu cinci rapoarte.

Golful de față a fost fabricat în anul 2015 și are la bord 190.533 de kilometri parcurși. Este un motor economic, mai ales că nu este vorba despre un model cu o masă proprie mare.

Printre dotări se numără ABS, ESP, aer condiționat, navigație, senzori de parcare, geamuri electrice, oglinzi electrice și încălzite, închidere centralizată, computer de bord, pilot automat, senzori de ploaie dar și de presiune în pneuri. Din poze putem observa faptul că bancheta spate lipsește, iar mașina are câteva defecte de ordin estetic.

Prețul cerut pentru acest Volkswagen Golf este de 8211 euro cu TVA inclus.

Avantajele unei astfel de mașini sunt costurile mici de exploatare, dar și consumul redus de combustibil. De asemenea, este o mașină destul de comună, iar mecanicii cunosc bine modelul și eventualele sale probleme.

Volkswagen Golf este o mașină care se adresează cumpărătorilor care vor un model testat, fiabil și care să ofere spațiu suficient pentru nevoile lor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Banca Transilvania


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide