Bentley Flying Spur – Imagini şi informaţii oficiale

Autor: Andrei Nan 04 mart. 2013 Știri auto

Cel mai puternic model în patru uşi produs vreodată de Bentley are programat debutul oficial la Salonul Auto de la Geneva, dar asta nu i-a împiedicat pe britanici să facă publice primele imagini şi informaţii oficiale cu ruda lui Continental GT. Mai mult, Flying Spur împrumută de la Continental GT Speed propulsorul W12 de 6 l, 616 CP şi 800 Nm.

Transmisia automată cu opt trepte este unul dintre elementele de noutate pentru Flying Spur, completată de sistemul de tracţiune integrală care distribuie 40% din cuplu pe puntea faţă şi 60% pe puntea spate. Ce înseamnă în practică datele de mai sus? O accelerare de la 0 la 100 km/h în 4,3 secunde pentru limuzina care cântăreşte 2.473 kg, urmată de o viteză maximă de 321 km/h.

La exterior, tot ce aminteşte de rădăcinile lui Flying Spur sunt clasicile faruri rotunde cu LED-uri şi grila frontală împletită. Linia acoperişului este acum mai joasă iar caroseria are linii mai bine definite pentru un aspect mai atletic, în rest păstrează aceleaşi caracteristici ca şi actualul model.

Tot asemănător cu actualul model este şi interiorul lui Flying Spur, de la volanul sportiv cu trei spiţe până la masivul display central cu touchscreen. Modelul va fi pus în vânzare în vara, pentru un preţ de pornire de aproximativ 224.000 de euro.

Mai multe detalii, în galeria FOTO de mai sus şi în următorul material VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide