BMW M sărbătoreşte a 50-a aniversare – VIDEO

Autor: Marius Vișan 24 feb. 2022 Știri auto

La 24 mai, când are loc cea de-a 50-a aniversare de la înfiinţarea BMW M GmbH, festivităţile vor fi deja în plină desfăşurare.

Evenimentele încep din 24 februarie cu un proiect inedit: un film care prezintă diferite automobile BMW M şi comunitatea din spatele acestor modele. Este o punere în scenă impresionantă cu multe faţete BMW M construită asemeni unei întâlniri de mobilizare a unei echipe sportive înainte de marele meci – „Huddle Speech”.

Filmul despre această reuniune foarte sportivă construieşte cu multă energie şi pasiune o imagine despre ce înseamnă comunitatea internaţională BMW M. Oricât de diferite ar fi automobilele şi oamenii lor – toţi iubesc emoţiile pe care le declanşează fiecare BMW M.

Oricât de entuziasmaţi şi entuziaşti sunt, merg pe drumul lor. Ceea ce îi uneşte este pasiunea pentru acel sentiment special pe care fiecare conducător al unui BMW M îl trăieşte. Toţi simt: WE ARE M (NOI SUNTEM M).

Sloganul creat special pentru anul aniversar arată una din ideile principale ale campaniei: BMW M are nenumărate faţete, apare mereu diferit şi nou, dar rămâme uşor de recunoscut. De la M1 Procar şi i4 M50 până la XM Concept: BMW M este definit printr-o gamă largă de faţete. Ceea ce îi uneşte pe pasionaţi şi proprietari, în ciuda tuturor diferenţelor, este această caracteristică principală pe care se concentrează şi campania: a fi BMW M înseamnă întotdeauna diferit, unic şi mereu împingând limitele.

Campania ce marchează împlinirea a 50 de ani de BMW M este împărţită în patru capitole

Fiecare dintre acestea fiind activat pe o perioadă de un trimestru. În timp ce primul capitol, ”Huddle Speech”, anunţă tema de bază a primei jumătăţi de secol a BMW M, al doilea va fi în principal despre istoria de 50 de ani a BMW M în motorsport.

Al treilea capitol se ocupă de electrificare, în timp ce al patrulea se concentrează pe stilul de viaţă unic. Pe parcursul anului, BMW M GmbH va prezenta o serie de automobile noi spectaculoase. În plus, marca va fi prezentă la numeroase evenimente internaţionale majore. „Logo-ul aniversar BMW Motorsport”, dezvăluit recent, este doar una dintre multele surprize pentru comunitatea globală BMW M.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: BMW


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide