BMW va produce mașini electrice în America. Grupul BMW va investi 1,7 miliarde de dolari pentru acestă operațiune

Autor: Ionuț Vîlciu 20 oct. 2022 Știri auto

BMW va investi 1,7 miliarde de dolari pentru a construi automobile electrice în SUA. Compania semnează un acord cu Envision AESC pentru furnizarea de celule de baterii pentru fabricarea acumulatorilor în Spartanburg.

BMW continuă derularea planului său de mobilitate electrică printr-o nouă investiţie în SUA. Astfel, compania extinde uzina din Spartanburg şi amprenta de producţie în SUA. Preşedintele Consiliului de Administraţie al BMW Group, Oliver Zipse, a anunţat astăzi o investiţie de 1,7 miliarde de dolari în operaţiunile companiei din SUA. Aceasta include un miliard de dolari în pregătirea pentru producţia de automobile electrice la unitatea de producţie existentă a companiei din Carolina de Sud şi 700 de milioane de dolari pentru a construi o nouă unitate de asamblare a bateriilor de înaltă tensiune în Woodruff. Până în 2030, BMW Group va construi cel puţin şase modele electrice în SUA.

Vom vedea mai multe mașini electrice de la BMW în următorii ani

BMW îşi propune ca achiziţia celulelor de baterii pentru automobilele sale electrice să se facă de acolo unde are loc producţia. Compania şi-a găsit un partener în Envision AESC, care va construi o nouă fabrică de baterii în Carolina de Sud, pentru a aproviziona uzina din Spartanburg. Envision va produce celule rotunde de baterii litiu-ion nou dezvoltate, care au fost concepute special pentru a şasea generaţie de tehnologie BMW eDrive şi care vor fi utilizate în următoarea generaţie de automobile electrice. Capacitatea anuală a fabricii de celule de baterii va fi de până la 30 GWh.

Noul format de baterie va creşte densitatea de energie cu peste 20%, va îmbunătăţi viteza de încărcare cu până la 30% şi va îmbunătăţi autonomia cu până la 30%. În acelaşi timp, emisiile de CO2 din producţia de celule vor fi reduse cu până la 60% prin utilizarea parţială a materialelor secundare de litiu, cobalt şi nichel, precum şi a energiei regenerabile pentru producţie.

BMW a anunţat deja că vor fi construite alte patru fabrici de celule de baterii în Europa şi China pentru a satisface cererea de celule de baterii de următoarea generaţie. Fabricile de celule sunt construite de parteneri, iar fiecare uzină va avea o capacitate anuală de până la 20 GWh.

În prezent, uzina din Spartanburg produce module de baterii litiu-ion pentru cele două automobile plug-in hybrid construite în fabrică. Acestea sunt BMW X3 xDrive30e şi BMW X5 xDrive45e. În 2021, aproape 70.000 de automobile electrificate au fost construite în această locaţie.

Sursa: BMW

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: BMW


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide