BMW X5 M50d şi BMW X7 M50 Final Edition marchează retragerea singurului motor diesel cu patru turbine

Autor: Marius Vișan 30 iul. 2020 Știri auto

Retragerea singurului motor diesel cu patru turbine se face printr-o ediţia exclusivă BMW X5 M50d şi BMW X7 M50d Final Edition.

În 2016 BMW prezenta noul BMW Seria 7 750d xDrive şi 750Ld xDrive. Noul diesel de trei litri, cu şase cilindri în linie, oferea 400 CP (294 kW) şi un cuplu impresionant care urca până la 760 Nm. Acesta a fost primul şi singurul motor diesel din lume care dispune de patru turbocompresoare.

Motorizarea M50d s-a bucurat de o foarte mare apreciere în special pe gama X, debutând pe X5 şi X7 în 2018 şi în 2019 pe X6.

BMW X5 M50d realizează sprintul 0-100 km/h în numai 5,2 secunde şi are un consum mixt, măsurat în ciclul WLTP, de numai 8,3 l/100 km (218 g CO2/km). Acelaşi cifre pentru X7 M50d sunt: 5,4 secunde pentru acceleraţia 0-100 km/h şi 9 l/100 km (235g CO2/km).

Producţia pentru motorizarea M50d încetează în luna septembrie a acestui an. Finalul de carieră este marcat în România de o ediţie exclusivă susţinută de un pachet extins de echipamente, în timp ce inscripţia specială pe praguri menţionează numele modelului.

BMW X5 şi BMW X7 Final Edition

BMW X5 şi BMW X7 „Final Edition” includ: faruri BMW Laserlight, sistem de asistenţă Professional cu funcţii de condus semiautonom, direcţie integrală pentru mai multă agilitate, acces confort, cheie cu display, geamuri laterale cu sticlă cu izolare acustică, scaune confort, inserţii „Crafterd Clarity” la interior, Head-Up Display, sistem de asistenţă la parcare plus, sistem de sunet Harman Kardon, control prin gesturi sau funcţie de încărcare wireless pentru telefon.

Intră în Galeria Foto

Singurul motor diesel cu patru turbinee M50d
Singurul motor diesel cu patru turbinee M50d

Viitorul motorizărilor diesel în portofoliul BMW

BMW are soluţii care susțin viitorul motoarelor diesel. O serie de tehnologii sofisticate BMW TwinPower Turbo care au evoluat constant în ultimii ani, aşa cum sunt turboalimentarea cu două turbine de dimensiuni diferite, injecţia common-rail sau sistemele catalitice eficiente.

Noile motorizări 40d care echipează versiunile xDrive40d pentru X5, X6, X7, Seria 5 şi Seria 7 se bazează pe un sistem BMW TwinPower Turbo cu o reacţie deosebit de spontană, îmbunătăţită de un sistem cu două turbine, de dimensiuni diferite, din care turbina de presiune scăzută dispune şi de gemotrie variabilă.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: BMW


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide