Boom de vânzări Rolls Royce graţie lui Ghost

Autor: Oraan Mărculescu 08 iun. 2010 Știri auto
Boom de vânzări Rolls Royce graţie lui Ghost

Lansarea unui model inferior lui Rolls Royce Phantom a fost
privită cu reticenţă de mulţi analişti auto, care au considerat că
firma britanică îşi pătează reputaţia în numele creşterii
profitului şi a producţiei.

Însă clienţii din toată lumea nu au fost de acord, iar

„mezinul” Rolls Royce Ghost
a fost primit foarte bine. Atât de
bine, încât, conform Financial Times, vânzările companiei au crescut
în primele cinci luni ale lui 2010 cu aproape 150%
faţă de
aceeaşi perioadă din 2009.

Bineînţeles, nu vorbim de un volum mare de maşini vândute, de
mii de unităţi, ci de un număr modic, de numai 678 de maşini. Însă
aceste valori, foarte bune pentru Rolls Royce, îi fac pe oficialii
britanici şi cei bavarezi (BMW fiind deţinătorul lui Rolls Royce)
să spere că în 2010 Rolls Royce va reuşi cel puţin să îşi dubleze
vânzările faţă de 2009.

În acelaşi timp, investiţiile în cei 7 dealeri din China iată că
dau roade, ţara Marelui Zid fiind foarte probabil să
devină, la finalul lui 2010, a doua piaţă de desfacere pentru Rolls
Royce, după cea a Statelor Unite
, depăşind astfel piaţa
Marii Britanii.

Noul Rolls Royce Ghost păstrează stilul lui Phantom, dar la cote
mai reduse şi, cel mai important, pentru un preţ mult mai mic:
în USA, un model Ghost are un preţ de pornire de circa
250.000 USD
, faţă de aproape 400.000 USD, cât revendică un
Phantom. Prin urmare, noul model se adresează unui public mai larg,
intrând în competiţie şi cu versiunile de top ale unor limuzine
precum Audi A8, Mercedes Clasa S sau Lexus LS.

Rezultatul mărcii britanice mai are o semnificaţie: vânzările de
maşini de lux sunt pe un trend ascendent, ceea ce nu poate fi decât
un semn optimist pentru producătorii auto.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide