Ford Ranger Super Duty, o camionetă dual-use, care va putea fi folosită atât în domeniul militar, cât și civil, a fost expusă de marca americană la expoziția militară BSDA 2026 de la București.
Dezvoltat de echipa din Australia a gigantului american, vehiculul este o variantă modificată a vehiculului standard Ford Ranger și este fabricat în Thailanda. „A fost creat de echipa noastră din Australia, care a dorit să dezvolte o versiune mai bună și mai performantă a Ford Ranger”, a declarat Mark Brierley, Defence Conversion Manager la Ford Pro Special Vehicles, pentru ProMotor.
„Au vrut să construiască ceva care să poată transporta mai multă greutate, să poată tracta mai mult și să poată merge mai departe”, a adăugat el.
Diferite părți ale vehiculului au fost îmbunătățite, potrivit acestuia. Există o suspensie față mai solidă, iar arcurile cu foi din spate sunt mai puternice. Totodată, barele de protecție sunt montate direct pe șasiu, realizat din oțel de înaltă rezistență. Este disponibil, de asemenea, un rezervor de combustibil de capacitate extinsă, respectiv 130 de litri, care, în medie, poate parcurge peste o mie de kilometri.
„Pachetele de frâne provin de la camionetele din seria F. Punțile spate sunt de la un Transit Jumbo, deci asta este ceva care a contribuit la creșterea sarcinii pe partea din spate a vehiculului”, a explicat Brierley, pentru ProMotor.

Totodată, inginerii au adăugat roți mai mari, anvelope mai mari și șuruburi de roată mai mari. Garda la sol a fost crescută, de asemenea.
Ford Ranger Super Duty a fost gândit pentru a tracta încărcături grele. „Deci, ca bază de referință, vehiculul poate avea o masă brută de patru tone și jumătate. Are o capacitate de remorcare de până la patru tone și jumătate”, a precizat reprezentantul Ford Pro Special Vehicles.
Prețul acestui vehicul pornește de la 59.000 de euro. În acest moment, compania se orientează către sectorul militar cu acest model, dar lucrează la obținerea omologării europene de tip pentru întregul vehicul. „Deci, în acest moment, vehiculul este mai potrivit pentru clienții din domeniul apărării, deoarece este un vehicul pe care îl pot lua și folosi imediat, cu costuri mai mici”, a explicat Mark Brierley.
Vehiculul va fi lansat în Europa în curând. Brierley a spus că, după obținerea tuturor aprobărilor, acest Ford va putea fi utilizat și de civili.
BSDA 2026 (Black Sea Defense, Aerospace and Security) este cea de-a 10-a ediție a celei mai mari expoziții internaționale de armament și tehnică militară din Europa de Sud-Est, desfășurată la București în perioada 13 – 15 mai. Participă peste 650 de firme expozante din 36 de țări.