BT Leasing vinde cea mai spațioasă Dacia. Care este costul lui Dokker după 100.000 km

Autor: Ionuț Vîlciu 16 ian. 2023 Știri auto

Dacia Dokker este unul dintre cele mai practice modele pe care producătorul autohton le-a avut în ofertă. BT Leasing vinde un astfel de model la un preț accesibil.

Dokker-ul a fost un MPV care acum nu se mai regăsește în oferta Dacia, dar exemplarele la mâna a doua se găsesc. Sunt mașini spațioase, practice, de cele mai multe ori fiind văzute sub formă de van cu carlingă închisă pentru marfă.

A existat și o variantă destinată pentru transportul de pasageri. Un astfel de exemplar este listat la vânzare la BT Leasing cu un preț de 9.401 de euro cu TVA inclus.

Ce primești de la o Dacia Dokker la mâna a doua?

Exemplarul listat la vânzare este fabricat în anul 2015 și are 138.560 de kilometri la bord. Motorul măsoară 1,5 litri, fiind vorba de propulsorul 1.5 DCi, pe motorină. Unitatea dezvoltă 90 CP și este legată la o cutie manuală cu cinci rapoarte. Este un motor economic, fiabil, care poate mișca suficient bine mașina.

Exteriorul este îngrijit, fără urme de uzură, iar vopseaua albastră este în stare bună. Mașina are uși glisante pe fiecare parte și cinci locuri. Portbagajul este foarte mare, iar spațiul poate fi suplimentat prin rabatarea banchetelor. Există un spațiu de depozitare și deasupra locurilor față, unde pot fi depozitate diferite obiecte.

Și interiorul este bine păstrat, curat, fără elemente rupte. Fiind o mașină accesibilă, nu ne putem aștepta la dotări de lux, dar există echipamente care fac viața mai ușoară șoferului. Mașina vine cu aer condiționat, geamuri electrice, oglinzi cu reglaj electric, închidere centralizată, computer de bord, și conectivitate Bluetooth.

Dacia Dokker poate fi o alegere bună pentru cei care au nevoie de o mașină practică pentru familie, dar care să fie capabilă să transporte și obiecte voluminoase. Motorul de 1,5 litri, pe motorină, oferă consumuri bune, impozitul nu va fi mare, iar mentenanța este accesibilă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: BT Leasing


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide