Camionul hibrid de la Scania folosește o remorcă acoperită cu panouri solare. Acest sistem ar putea recupera până la 10.000 KM de autonomie anual – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 16 sept. 2023 Știri auto

Scania prezintă un camion cu propulsie hibridă, care folosește o remorcă acoperită cu panouri solare și care poate recupera energie suficientă pentru a parcurge până la 10.000 de kilometri.

Producătorul suedez de camioane Scania a creat, împreună cu Universitatea din Upssala și câteva alte companii, au efectuat teste cu un camion cu sistem de propulsie de tip plug-in hybrid, care este parțial alimentat cu energie solară.

La prima vedere, camionul cu 560 CP nu ridică nicio suspiciune, asta dacă nu ne uităm la remorca ce îi este atașată. Pe această remorcă lungă de 18 metri au fost montate panouri solare ușoare. Acestea acoperă o suprafață de 100 de metri pătrați, iar Scania spune că sunt „echivalentul unei case echipate cu panouri la fel de puternice”. Producătorul declară că panourile sunt foarte eficiente și se așteaptă să genereze aproximativ 8.000 kWh de energie anual în condițiile meteo Suedia. Ele furnizează energie electrică unei baterii de 200 kWh din remorcă, precum și unei baterii de 100 kWh din capul tractor.

Scania testează camionul care își produce propria energie electrică

Conform Carscoops, camionul este în prezent în curs de testare, iar proiectul își propune să vadă cât de mult scade costurile operaționale, precum și emisiile energia solară. Acestea fiind spuse, se estimează că panourile solare ar putea oferi până la 5.000 km de autonomie pur electrică în Suedia anual. Într-o țară mai însorită, cum ar fi Spania, această distanță s-ar putea dubla la 10.000 km.

Într-o declarație, Stas Krupenia de la Scania a spus: „Nu au fost folosite niciodată panouri solare pentru a genera energie pentru grupul motopropulsor al unui camion, așa cum facem noi în această colaborare. Această sursă naturală de energie poate reduce semnificativ emisiile din sectorul transporturilor.” El a adăugat: „Este grozav să fii în fruntea dezvoltării camioanelor următoarei generații”.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Scania


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide