Canada va interzice vânzarea de mașini noi cu motoare termice

Autor: Marius Vișan 30 iun. 2021 Știri auto
Canada va interzice vânzarea de mașini noi cu motoare termice

Canada va interzice vânzarea de autoturisme noi și camioane ușoare cu motoare cu combustie internă începând cu 2035, într-un efort de a atinge nivelul de zero emisii până în 2050, a declarat Justin Trudeau.

Potrivit unui comunicat, numai autoturismele noi și camioanele cu emisii zero vor putea fi vândute începând din 2035, adăugând că vor exista investiții și reglementări noi menite să ajute industria auto să atingă acest obiectiv. Guvernul a mai spus că va stabili obiective intermediare ce vor trebui respectate în 2025 și 2030.

Marea Britanie a declarat anul trecut că va interzice vehiculele cu combustibil din 2030. Asta în timp ce Statele Unite nu au stabilit încă o dată. California a declarat că va trece la vehiculele electrice începând cu 2035, iar provincia canadiană Quebec a stabilit același obiectiv.

Și Europa se aliniază acestui trend

Săptămâna trecută, încă o capitală europeană a deciz momentul în care va interzice motoarele diesel și pe benzină. Este vorba despre Bruxelles.

În cursa pentru a reduce poluarea și pentru a atinge neutralitatea emisiilor de carbon până în 2050, statele membre ale Uniunii Europene recurg la măsuri radicale. Și Bruxelles intră în joc. Guvernul regional a anunțat momentul în care, în capitala Belgiei, nu vor mai intra mașini cu motoare diesel și pe benzină. 2030 este momentul zero pentru șoferii care conduc mașini cu motoare diesel.

Iar în 2035, nici cei care au mașini pe benzină nu vor mai avea acces. Tot atunci se va interzice utilizarea, în oraș, a vehiculelor care funcționează cu gaz petrolier lichefiat. Surprinzător, nici mașinile hibride nu vor mai intra în Bruxelles.

Pe de altă parte, si producătorii auto se pregătesc să renunțe ca comercializarea autoturismelor cu motoare cu ardere internă. La sfârșitul săptămânii trecute, Volkswagen a anunțat că va înceta să mai vândă mașini cu motoare cu combustie în Europa până în anul 2035, urmând ca treptat să treacă la vehicule electrice.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Shutterstock.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide