Care este paleta cromatică a celor mai frumoase drumuri din lume

Autor: George Cristea 23 oct. 2020 Știri auto

Cele mai frumoase drumuri de condus din lume sunt apreciate pentru senzațiile pe care le oferă șoferilor. Acum un designer nebun încearcă să ne convingă că un drum poate să fie frumos și pentru cei care ocupă alte locuri în mașină. Prin urmare, a descompus culorile dominante și a realizat paleta cromatică a celor mai frumoase drumuri din lume.

Intră în Galeria FOTO

Se spune că toamna este cel mai frumos anotimp, datorită paletei cromatice spectaculoase a peisajelor de toamnă. În cazul celor mai spectaculoase drumuri de condus din lume, frumusețea vine și din interior. Cu alte cuvinte, nu doar din senzațiile resimțite în spatele volanului. Încearcă să ne convingă de asta cei de la Uswitch, care au făcut o analiză cromatică a celor mai spectaculoase drumuri din lume.

Paleta cromatică a celor mai frumoase drumuri din lume: Din SUA în România

Începem cu faimosul Route 66 din Statele Unite, care leagă Chicago de Los Angeles pe o distanță de aproape 3.900 de kilometri. Conform analizei celor de la Uswitch, ghidul Pantone indică Sepia, Peach Bloom și Chicory Coffee pentru zona parcursă în deșertul Mojave. Dacă prinzi momentul potrivit, vei fi surprins de nuanțele Citrus și Spectra Yellow.

Pentru parcurgerea Deșertului Gobi, din Mongolia, Uswitch propune un drum care pornește și se încheie în capitala Ulanbator. Cel mai mare deșert din Asia este „pictat” în nuanțe de Moon Rock, Lentil Sprout, Turtle Dove și Travertine.

South Island Circuit din Noua Zeelandă este destinația perfectă pentru pasionații de aventură. Drumul oferă oportunități grozave pentru sărituri cu coarda sau parapanta. Ai nevoie de 2-3 săptămâni pentru a explora această zonă. În tot acest timp te vei delecta cu nuanțe de String, Black Beauty și Airy Blue în zona montană, sau Cardamom Seed și String în zona drumurilor virajate.

Salar de Uyuni din Bolivia compun cea mai mare întindere de sare din lume, cu peste 6.000 km. În timpul sezonului secetos, suprafața de sare se crapă, formând un puzzle de Blue Quartz, Allure, Hushed Violet și Aleutian. Situația se schimbă în sezonul ploios, când întreaga suprafață este ca oglinda. Ai nevoie de un vehicul 4×4 aici.

Iceland Ring Road din Islanda parcurge peste 1.300 de kilometri de peisaje amețitoare, cu câmpuri de lavă, cascade, munți și fiorduri. Sub cerul Peach Beige vei descoperi munții Grenoble Green pictați în partea superioară cu nuanțe Navy Cosmos și Baritone Blue. Chiar dacă drumul este accesibil tot timpul anului, este recomandat să îl parcurgi vara pentru a evita condițiile meteo aspre.

Cum stă Transfăgărășan din acest punct de vedere?

Atlantic Road din Norvegia este denumit și „Drumul din Ocean”. Este tapetat cu nuanțe ca Snorkel Blue, Opal, Citronelle și Methyl Blue. Unele secțiuni ale drumului amintesc de un roller coaster. Drumul are o lungime de 8 kilometri și este recomandat să îl admiri la foc mic, oprind în punctele de belvedere pentru a admira peisajul superb.

Great Ocean Road din Australia se întinde pe o lungime de 250 de kilometri de plaje spectaculoase și are nevoie de aproximativ trei zile pentru a fi savurat. Culorile dominante sunt Pagoda Blue, Butterscotch și Mykonos Blue cu pete de Lemon Drop.

Înapoi în America pentru o excursie scurtă în Badlands National Park, pe Highway 240. Drumul nu are mai mult de 65 de kilometri, dar este spectaculos. Zona s-a format în urmă cu 75 de milioane de ani și este locul unde viețuiesc numeroase specii aflate pe cale de dispariție. Formațiunile de piatră impresionează prin culorile Ecru, Curry și Dried Tobacco, care contrastează cu cerul de un albastru „Baltic Sea”.

Nu trebuie să mergi până în Noua Zeelandă pentru a-ți potoli spiritul de aventură. Un peisaj similar și atracții deosebite vei întâlni în Scoția pe cei 830 de kilometri ai drumului North Coast 500. Între rafting și distileriile de whisky, este imposibil să nu fii uimit de peisajul Antique Moss, Courtyard și Molé. Iar dacă privești în sus, vei vedea cerul vopsit în nuanțe de Spun Sugar și June Bug.

Am lăsat la urmă Transfăgărășanul, care continuă să uimească vizitatorii din întreaga lume. Cu o lungime de circa 150 km de la Cârțișoara la Bascov, celebrul drum montan românesc impresionează prin virajele variate și diferențele de nivel pronunțate. În perioada verii vei fi impresionat de nuanțele Yellow Jasmine, Spindle Tree, Forest Elf și Midnight Navy. Chiar dacă drumul poate fi parcurs în câteva ore, recomandăm cel puțin o săptămână de explorări ale întregii zone, care este spectaculoasă. Din păcate, va trebui să așteptați până la vară, pentru că spectaculosul drum montan tocmai ce a fost închis circulației.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide