Care sunt cele mai periculoase șosele din România

Autor: George Cristea 25 feb. 2021 Știri auto

Numărul accidentelor mortale de pe șoselele din România este unul dintre cele mai mari din Uniunea Europeană. De multe ori, infrastructura este arătată cu degetul ca fiind principala cauză pentru numărul mare de accidente. Este interesant de investigat, în acest context, care sunt cele mai periculoase șosele din România.

Intră în Galeria FOTO

Incontestabil, lipsa infrastructurii este o problemă a României, iar aglomerarea șoselelor existente reprezintă un factor favorizant pentru producerea accidentelor. Totuși, potențialul de accidente grave este ridicat și din cauză că șoferii ignoră regulile de circulație elementare, iar uneori și  legile fizicii. O dovedesc numeroasele accidente produse pe autostrăzi, agravate de viteza mare de deplasare.

În 2020, în condițiile unui trafic redus, 1.644 de persoane și-au pierdut viața în accidente rutiere produse în România. Anul 2021 este abia la început, dar primele semne indică o creștere alarmantă a numărului de accidente. În acest context, Poliția Română a realizat pentru Radio România Actualități  un clasament al celor mai periculoase drumuri din România. Acesta arată că există incontestabil o legătură directă între infrastructură și siguranța rutieră.

Cele mai periculoase șosele din România: Trei drumuri naționale principale

Trei drumuri naționale au însumat anul trecut 10% din totalul accidentelor mortale din România. Cel mai periculos este DN2, care leagă Bucureștiul de Suceava și Siret – principala cale rutieră spre județele din Moldova. Fără alte alternative de mare viteză și cu un sector lung având 1,5 benzi pe sens, nu e de mirare că este locul unde își pierd viața cei mai mulți șoferi. 147 de accidente s-au produs aici în 2020, în care și-au pierdut viața 67 de persoane.

Pe locul următor se găsește DN1 București – Brașov – Oradea – Borș, 160 de accidente și 54 de morți. Acesta este urmat în acest clasament nefast de DN6 București – Craiova – Timișoara, cu 110 accidente și 49 de persoane decedate. În toate aceste cazuri, cauza principală a accidentelor este viteza excesivă. Fără să aibă ca alternativă drumuri de mare viteză (autostrăzii sau drumuri expres), iar uneori nici variante ocolitoare ale localităților, șoferii sunt nevoiți să piardă ore în șir în ambuteiaje și localități aglomerate. Apoi, încearcă să recupereze aceste întârzieri apăsând inconștienți pedala de accelerație.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide