Care sunt problemele medicale care te lasă fără permis pe viață

Autor: Cristian Agatie 18 oct. 2021 Știri auto

Obținerea și păstrarea permisului de conducere depind de îndeplinirea condițiilor medicale prevăzute de Codul Rutier. Iată care sunt problemele medicale care te lasă fără permis pe viață.

Intră în Galeria FOTO

Periodic, fiecare șofer trebuie să treacă pe la cabinetul medical și să demonstreze că este apt pentru conducerea unei mașini. În cazul șoferilor profesioniști, baremurile sunt mai aspre, iar suspendarea dreptului de a conduce autovehicule se face în cazul mai multor afecțiuni. Asta nu înseamnă însă că șoferii amatori pot conduce mașini în orice condiții. Dacă se constată că o persoană suferă de anumite afecțiuni, obținerea sau reînnoirea permisului auto poate fi amânată sau, în anumite cazuri, chiar refuzată.

Potrivit legislației, șoferii sunt împărțiți în două categorii – cei considerați amatori și cei considerați profesioniști. De fapt, această împărțire este ceva mai subtilă, în prima categorie (grupa 1) intrând cei cu permise din categoriile A, A1, A2, AM, B, B1 și BE. În categoria a doua (grupa  2) sunt cei care conduc mașini grele, respectiv deținători de permise din categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1 și D1E.

În funcție de gravitatea problemelor de sănătate pe care le au, conducătorilor li se poate elibera sau reînnoi permisul auto pentru una sau pentru amândouă grupele amintite. De principiu, persoanele cu probleme majore de sănătate ce nu pot fi corectate nu pot conduce decât motociclete (motorete, scutere etc.) și autoturisme, nu și camioane sau alte mașini mari. Iată care sunt categoriile de probleme medicale care limitează sau chiar împiedică obținerea (sau înnoirea) unui permis auto.

Problemele medicale care te lasă fără permis pe viață. Văzul și auzul trebuie să fie optime

1. Probleme de vedere
Pentru a obține sau reînnoi un permis de conducere încadrat la grupa 1, solicitanții trebuie să aibă o acuitate vizuală binoculară, dacă este necesar, cu lentile de corecție, de cel puțin 0,5, când se utilizează ambii ochi. Pentru un permis din grupa 2, acuitatea vizuală, cu lentile de corecție, dacă este necesar, trebuie să fie de cel puțin 0,8 la ochiul cel mai bun și de cel puțin 0,1 la celălalt ochi. Dacă se utilizează lentile de corecție pentru a obține valori de 0,8 și 0,1, acuitatea respectivă (0,8 și 0,1) trebuie să se obțină fie prin corecție cu ajutorul ochelarilor de maximum plus opt dioptrii, fie cu ajutorul lentilelor de contact. Corecția trebuie să fie bine tolerată.

2. Probleme de auz
Pentru candidații din grupa 1, legislația prevede că solicitanții care prezintă hipoacuzie profundă bilaterală care nu poate fi corectată la nicio ureche pot conduce autovehicule dacă mașina dispune de oglinzi mai mari. În schimb, candidații din grupa 2 vor primi permis numai cu avizul unei unități de asistență medicală autorizate.

3. Handicap locomotor
Candidații din grupa 1 primesc OK-ul dacă demonstrează că afecțiunea lor nu face periculoasă conducerea unui vehicul. Avizul se dă în urma evaluării medicale și, în cazul în care este necesar, a efectuării unui test practic. De asemenea, avizul acordat trebuie să precizeze ce tip de modificare este necesară la vehicul și dacă respectivul conducător auto trebuie să poarte un dispozitiv ortopedic. În cazul șoferilor din grupa 2, instituția medicală trebuie să ia în considerare riscurile și pericolele suplimentare implicate de conducerea autovehiculelor.

Regulile pentru șoferii profesioniști sunt mult mai drastice

4. Boli cardiovasculare
Indiferent de grupa în care se încadrează șoferii, obținerea sau înnoirea permisului se poate face numai după ce afecțiunea în cauză a fost efectiv tratată și sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie. Nu se pot elibera sau reînnoi permisele de conducere în cazul implantării unui defibrilator (doar pentru grupa 2), boli vasculare periferice, cardiopatie valvulară etc.

5. Diabet zaharat
Pentru permisele din grupa 1, o persoană care suferă de diabet zaharat și care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înțelege riscurile hipoglicemiei și că este capabil să țină sub control aceste episoade pentru a putea obține un permis auto. În cazul șoferilor din grupa 2, avizul medical este acordat doar celor care nu au avut un episod de hipoglicemie acută în ultimele 12 luni și este deplin conștient de implicațiile hipoglicemiei, demonstrează că poate ține sub control aceste episoade prin monitorizarea periodică a nivelului de glucoză din sânge.

6. Epilepsie
Pentru grupa 1, conducătorilor auto cu epilepsie trebuie să li se monitorizeze capacitatea de a conduce până când trec cel puțin cinci ani fără nicio criză. În același timp, pentru grupa 2, permisele pot fi eliberate sau reînnoite dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: solicitantul nu trebuie să urmeze tratament medicamentos antiepileptic în perioada în care nu trebuie să existe crize, a fost realizată o monitorizare medicală corespunzătoare, la examenele neurologice amănunțite nu trebuie să se confirme o patologie cerebrală aferentă afecțiunii și nu trebuie să se înregistreze nicio activitate epileptiformă pe electroencefalogramă (EEG).

Ce riști dacă ești prins la volan cu permisul suspendat din motive medicale

7. Sindrom de apnee în somn
Este unul dintre motivele care pot duce la anularea dreptului de conducere a autovehiculelor în cazul șoferilor din grupa 2. În cazul celor care urmează un tratament, aceștia trebuie să se prezinte periodic la control la intervale care să nu depășească trei ani pentru conducătorii auto din grupa „ și un an pentru conducătorii auto din grupa 1.

8. Dependența de alcool, droguri sau medicamente
În cazul grupei 1, permisele de conducere nu se eliberează sau nu se reînnoiesc în cazul persoanelor care sunt dependente de alcool ori sunt incapabile să se abțină de la consumul de alcool atunci când conduc. Pentru permisele din grupa 2, instituția medicală trebuie să ia în considerare riscurile și pericolele suplimentare implicate de conducerea autovehiculelor prevăzute în această grupă.

9. Afecțiuni renale
Permisele de conducere din grupa 1 pot fi eliberate sau reînnoite în cazul persoanelor cu insuficiență renală gravă, numai pe baza unui aviz medical autorizat și cu condiția efectuării unor controale medicale periodice. La grupa 2 însă, permisele de conducere nu sunt eliberate sau reînnoite în cazul persoanelor cu insuficiență renală gravă ireversibilă, cu excepția cazurilor excepționale justificate în mod corespunzător printr-un aviz medical autorizat și numai cu condiția efectuării unor controale medicale periodice.

Reamintim că cei care conduc cu permisul suspendat din motive medicale riscă sancțiuni penale, care merg până la închisoare între 6 luni și 3 ani.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide