Cât a costat înlocuirea bateriei unui Polestar 2?

Autor: Ionuț Vîlciu 31 aug. 2022 Știri auto
Cât a costat înlocuirea bateriei unui Polestar 2?

Un posesor de Polestar 2 a fost nevoit să schimbe pachetul de baterii. Prețul cerut pentru acest lucru a ajuns să depășească prețul mașinii.

Mașinile electrice sunt pachete de baterii pe roți. Fără celulele care să stocheze energia electrică nu ar fi posibilă funcționarea lor. Știm că, în timp, acestea se pot deteriora și pot fi înlocuite. De această dată, ele nu au fost deteriorate, ci au fost schimbate din cauza unui accident în care mașina a fost implicată.

Polestar 2 este primul vehicul electric produs de Polestar, noul brand electric creat de Volvo. Mașina se fabrică în China, iar prețurile încep de la aproximativ 43,000 de euro. Un cetățean chinez a ajuns să plătească de aproape două ori prețul mașinii în urma schimbului de baterii. După ce a făcut accident cu al să Polestar 2, pachetul de baterii a fost considerat nesigur pentru a mai fi folosit în continuare. Astfel, a trebuit schimbat, iar prețul nu a fost deloc mic.

Cât a fost taxat pentru schimbarea bateriei?

Proprietarul Polestar-ului avariat a fost taxat destul de sănătos. Mai precis, cu aproximativ 79,000 de euro. Da, este aproape dublu față de cât costă o astfel de mașină.

Conform unor surse care au luat legătura cu cei de la Polestar, bateria a costat mai puțin. Ei au spus că un pachet de baterii ar trebui să coste circa 57,700 de euro. În continuare, foarte mulți bani, dar nu aproape 80.000. De aici reiese că proprietarul a fost taxat și pentru alte reparații.

În Statele Unite, costul înlocuirii unui pachet de baterii pentru o Tesla Model 3 poate costa echivalentul a circa 20,000 de euro. De asemenea, un pachet complet nou pentru Model S poate depăși suma de 30,000 de euro.

Componentele care pun în mișcare rămân scumpe, iar prețul mașinilor reflectă asta. Chiar dacă mentenanța lor este aproape zero, cu excepția frânelor, anvelopelor și a câtorva alte consumabile, bateriile rămân piese scumpe care, la rândul lor, pot ceda.

Sursa: InsideEVs

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide