Cât costă Honda CR-V e:HEV, unul dintre cele mai ofertante SUV-uri compacte de pe piață

Autor: Adrian Somai 20 dec. 2022 Știri auto

Honda a prezentat la mijlocul acestui an noua generație a SUV-ului compact CR-V, model așteptat încă din anul 2021 în rândul fanilor mărcii japoneze. Ajuns în prezent la cea de-a șasea generație, Honda CR-V este una dintre opțiunile importante luate în considerare de către cei care își doresc un model din acest segment de piață.

Honda a promis că prin această nouă generație a lui CR-V vom primi un design robust și sofisticat, versatilitate crescută și un sistem hibrid mai avansat pentru o experiență de condus mai sportivă și mai multă capacitate. Și am putea să spunem că s-a ținut de cuvânt, noile modele dovedindu-se a fi pe placul celor mai mulți pasionați ai mărcii.

SUV-ul Honda CR-V e:HEV este echipat cu un sistem hibrid alcătuit dintr-un motor pe benzină de 2.0 litri, capabil să dezvolte 145 de cai putere, și două motoare electrice. Transmisia este asigurată prin intermediul unei cutii automate E-CVT. În aceste condiții, viteza maximă a lui CR-V este de 180 km/h, în timp ce accelerația de la 0 la 100 km/h poate fi realizată în 8.6 secunde (cu tracțiune 4×2) sau 9.2 secunde (cu tracțiune 4×4).

Care este cea mai ieftină versiune Honda CR-V e:HEV

CR-V este unul dintre cele mai apreciate SUV-uri compacte de pe piață, iar prețurile acestuia nu sunt deloc mici. Cea mai accesibilă versiune a lui Honda CR-V pornește de la 39.500 de euro, cu toate taxele incluse. Este vorba despre nivelul de echipare de bază, Elegance, care include printre altele următoarele: închidere centralizată, apelare de urgență 112, sistem de recunoaștere a semnelor de circulație, Cruise Control Intelligent – Adaptiv, Sistem Smart Entry & Start, limitator inteligent de viteză, volan îmbrăcat în piele, sistem multimedia Connect Navi de 7 inci, 9 difuzoare, cameră video pentru mers în marșarier, senzori de parcare, jante din aliaj de 18 inci, etc.

Cea mai scumpă Honda CR-V e:HEV

Cei care își doresc însă mai multe dotări pentru noul CR-V își pot îndrepta atenția către versiunea Executive, care pornește de la un preț de 46.150 de euro. Acest nivel de echipare de top cuprinde printre altele următoarele dotări exclusive: tapițerie din piele, sistem de monitorizare a unghiului mort, trapă panoramică, sistem de iluminare în curbă, volan încălzit, lumină ambientală, banchetă spate încălzită, hayon cu acționare electrică, etc.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide