Cât costă, de fapt, noul DS9, mașina cu opțiuni de BMW Seria 5 și Mercedes-Benz Clasa E

Autor: Elena Luchian 02 mart. 2020 Știri auto

Fanii modelelor BMW Seria 5 și Mercedes-Benz Clasa E  ridică din sprâncene. A apărut o mașină care le face concurență modelelor deja consacrate. Dar cât costă, de fapt, noul DS9, mașina cu opțiuni de BMW Seria 5 și Mercedes-Benz Clasa E?

Intră în GALERIA FOTO

Noul DS9 ar fi trebuit să-și facă debutul la Salonul Auto de la Geneva, dar evenimentul a fost anulat. Limuzina franceză a atras deja atenția celor tentați să-și achiziționeze un automobil premium. Rival pentru Mercedes-Benz Clasa E, BMW Seria 5 și Audi A6, non-germanul DS9 măsoară 4.933 mm în lungime, 1.855 mm în lățime, 1.468 mm în înălțime și are un ampatament de 2.895 mm.

Cu stilul îndrăzneț și elegant cu accente retro, DS9 preia interiorul avangardist al crossover-ului DS7 Crossback, cu instrumentar de bord digital, ecran tactil pentru sistemul multimedia și materiale premium, cum ar fi pielea, aluminiul și lemnul.

Mașina primește faruri Active LED Vision, funcții autonome de rulare Nivelul 2 și numeroase sisteme de asistență, printre care și funcția de monitorizare a oboselii șoferului, monitorizarea unghiului mort, menținerea benzii de circulație și frânare automată de urgență.

Mai scump sau mai ieftin decât rivalii?

Noua gamă DS9 va ajunge în Europa cu trei versiuni plug-in hybrid cu puteri cuprinse între 225 și 360 de cai putere. Va fi disponibilă și o versiune neelectrificată, pusă în mișcare de un motor turbo de 1,6 litri cu patru cilindri. Puterea este transmisă către puntea din față prin intermediul unei transmisii automate cu opt rapoarte. Va fi disponibil și un sistem de tracțiune integrală pentru versiunile de top.

Mașina cu origini franceze va fi construită în China și va ajunge pe piața europeană la sfârșitul acestui an. Prețul său de pornire va fi în jurul sumei de 30.000 de euro. BMW Seria 5 pleacă de la 48.314 euro, în timp ce discuțiile pentru Mercedes-Benz Clasa E încep de la 43.900 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide