Cât costă taxa pentru eliberarea permisului auto în 2022

Autor: ProMotor 25 ian. 2022 Știri auto

Fie pentru că au nevoie de un permis nou pentru că cel vechi a expirat, fie pentru că au nevoie de un duplicat atunci când permisul auto a fost pierdut, furat sau deteriorat, șoferii vor fi nevoiți să achite o anumită taxă pentru a intra în posesia acestui document.

Taxa pentru obținerea permisului este de 89 de lei. Ea a fost mărită începând din luna iunie 2020, anterior această fiind de 68 de lei.

Taxe pentru eliberarea certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie

Contravaloarea certificatului de înmatriculare este de 49 lei, iar cea a autorizației de circulație provizorie costă 13 lei. Acestea, împreună cu taxa pentru permisul auto, se încasează în contul BCR , CEC BANK și rețeaua de stații de plată SelfPay.

Terminalele de plată sunt amplasate în unitățile BCR, CEC Bank și în rețeaua de stații de plată SelfPay. Ele sunt situate în supermarket-uri, mall-uri, magazine de proximitate, universități.

Pentru plata tarifelor pot fi utilizare mai multe mijloacele de plată. Achitarea se poate face prin virament sau prin mijloace de plată online. Totodată, este disponibil și sistemul național electronic de plată online (S.N.E.P): Ghișeul.ro, POS-uri instalate de către RA-APPS la sediile serviciilor publice emitente, mandat poștal dar și alte mijloace de plată, prevăzute de lege.

Plata acestor taxe nu mai poate fi achitată în numerar la ghișeele serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, odată cu depunerea documentelor.

Cetățenii pot face programare online pe site-ul Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor drpciv.ro și pentru depunerea dosarelor în vederea obținerii actelor necesare. Această metodă reduce semnificativ timpul de așteptare la ghișeu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide