Cât costă un permis de conducere fals pentru categoriile AM, B1, B, C1 și C

Autor: Marius Vișan 16 iul. 2021 Știri auto

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări în privința unui bărbat cu cetățenie R. Moldova asupra căruia au descoperit un permis de conducere fals.

Din primele informații se pare că falsul a fost procurat cu suma de 1650 de euro. Bărbatul cumpărase acest permis auto în vederea angajării pe teritoriul Franței.

Intră în galeria foto

În data de 15 iulie, în jurul orei 12.45, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru formalitățile de frontieră, ca pasager într-un autoturism, înmatriculat în Franța, un cetățean din Republica Moldova. Acestea are vârsta de 26 de ani.

Un permis de conducere fals, categoriile AM, B1, B, C1, C, costă 1650 de euro în Republica Moldova

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit asupra mijlocului de transport și persoanei, ocazie cu care polițiștii de frontieră au descoperit, în portofelul bărbatului, un permis de conducere, valabil pentru categoriile AM,B1,B,C1,C, cu însemnele autorităților din Republica Moldova, cu datele de identificare și fotografia bărbatului.

Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Totodată, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu a obținut niciodată dreptul de a conduce autovehicule.

Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră prin intermediul unei persoane, ale cărei date nu le cunoaște. El a plătit suma de 1650 de euro, cu intenția de a se angaja pe teritoriul Franței.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Poliția de Frontiera


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide