Ce amendă primești dacă montezi folie închisă la culoare pe stopurile mașinii

Autor: Mihai Morcovescu 16 dec. 2021 Știri auto

Farurile și stopurile unei mașini sunt esențiale din punct de vedere al siguranței rutiere, acestea făcând vehiculul vizibil în trafic. Potrivit legislației în vigoare, orice modificare adusă sistemului de iluminat este considerată contravenție și se sancționează cu amendă și reținerea certificatului de înmatriculare.

Există, însă, un detaliu care creează confuzie în rândul proprietarilor de mașini. Este vorba despre folia de culoare închisă pe care mulți șoferi, în special cei tineri, o aplică pe faruri și, mai ales, pe stopuri. Întrebarea pe care și-o pun aceștia sună astfel: este sanu este legală această folie?

Este sau nu legală folia pentru stopurile mașinii?

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Probabil ai văzut în trafic multe mașini care prezintă pe faruri, dar mai ales pe stopuri, o folie închisă la culoare. Aceasta dă o tentă fumurie blocurilor optice și le face să arate mai „cool”.

Însă, dacă această folie are o tentă mult prea închisă, lumina degajată de becurile farurilor și ale stopurilor va fi estompată. Astfel, lumina nu va mai fi la fel de vizibilă ca în cazul unui bloc optic cu sticlă clară. Drept urmare, va crea multe probleme celorlalți participanți la trafic.

Au fost destule cazuri când șoferii au fost amendați din această cauză și li s-a reținut certificatul de înmatriculare al mașinii. În majoritatea cazurilor, agentul constatator a menționat în procesul verbal că farurile și stopurile mașinii prezentau folii sau tratamente chimice de culoare închisă. Acestea diminuau eficacitatea dispozitivelor de iluminare și de semnalizare ale mașinii.

Cu toate acestea, Codul Rutier nu face nici o referire la foliile pentru faruri și stopuri. Practic, rămâne la latitudinea agentului de poliție constatator dacă se impune să te amendeze sau să te lase în pace.

Ce spune legislația despre foliile auto?

La OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – cu modificările și completările ulterioare se vorbește doar despre foliile aplicate pe parbriz, pe geamurile laterale și pe lunetă.

Astfel, la art. 102 alin (35) se spune că reprezintă contravenţii şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa I de sancţiuni aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor pe parbriz, lunetă sau pe geamurile laterale, cu excepţia celor omologate şi/sau certificate de către autoritatea competentă şi care sunt marcate corespunzător.

De asemenea, la art. 112, alin (l) se precizează că certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia se reţine de către poliţia rutieră dacă autovehiculul, tractorul agricol sau forestier ori tramvaiul au aplicate pe parbriz, lunetă sau geamurile laterale afişe sau reclame publicitare, folii neomologate şi/sau nemarcate corespunzător ori accesorii care restrâng sau estompează vizibilitatea în timpul mersului, atât din interior, cât şi din exterior.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor.ro, Shutterstock


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide