Ce au pățit doi români care participau la o cursă ilegală în Germania

Autor: George Cristea 27 oct. 2020 Știri auto

Doi români care participau la o cursă ilegală în Germania au fost aspru pedepsiți de polițiști. Oamenii legii au fost mai înfuriați însă de ceea ce au descoperit pe bancheta din spate a uneia dintre mașini.

Intră în Galeria FOTO

Doi tineri din România, de 23 și 21 de ani, au fost surprinși de polițiștii din Dortmund în timpul unei curse ilegale pe străzile din oraș. Cei doi români, care conduceau un Audi și, respectiv, un Peugeot, au fost depistați în timp ce goneau cu o viteză de peste 180 km/ oră pe un traseu din Dortmund unde se organizează frecvent curse ilegale de mașini.

Doi români implicați într-o cursă ilegală în Germania. Detaliul care i-a înfuriat pe polițiști

Chiar dacă polițiștii germani sunt destul de obișnuiți să oprească o cursă ilegală, în acest caz au fost uimiți și înfuriați de ceea ce au găsit pe bancheta din spate a uneia dintre mașini. În Audi se afla, alături de șofer, un copil în vârstă de doi ani, a cărui viață a fost tot timpul în pericol în timpul cursei ilegale. Acesta călătorea împreună cu familia, un cuplu tânăr, din câte se pare tot români.

Ofițerii spun că, la viteza cu care conduceau cei doi, un accident se putea produce în orice moment, situație în care viața copilului ar fi fost în pericol. Surprizele au continuat, polițiștii descoperind că șoferul din Audi avea rezidență germană, permis de conducere britanic și mașină înmatriculată în România.

Polițiștii au confiscat mașinile celor doi români, iar șoferul din Peugeot, care nu avea rezidență germană, a fost nevoit să plătească un depozit asigurator în valoare de 700 de euro.  și o amendă de 700 de euro

Ambii șoferi s-au ales cu dosare penale, întrucât participarea la curse ilegale reprezintă o infracțiune în Germania. Cei doi șoferi așteaptă acum o investigație preliminară care va stabili dacă vor fi sau nu trimiși în fața unui judecător.

Nu de puține ori, cursele ilegale se încheie cu adevărate tragedii. La începutul anului, șase persoane au fost rănite într-o cursă ilegală desfășurată pe străzile din Târgu Jiu. Tot șase persoane au fost rănite în timpul unei alte curse ilegale, desfășurate în Piața Constituției din București. Adesea, polițiștii închid ochii la astfel de evenimente. În cazul accidentului din Piața Constituției, comunicatul oficial vorbește de „neadaptarea vitezei” și de „tineri care se strâng pentru socializare și alte activități”.

sursa: Ruhr24.de

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide