Ce înseamnă literele P R N D la cutiile de viteze automate

Autor: Marius Vișan 21 iul. 2021 Știri auto

V-ați întrebat vreodată ce înseamnă literele P R N D de pe un schimbător de viteze al unei mașini cu transmisie automată? Ei bine, nu sunteți singura persoană care își pune această întrebare.

Din ce în ce mai multe mașini care circulă în țara noastră au cutie de viteze automată. Transmisia automată este un sistem fiabil, acționat hidraulic, care aplică puterea provenită de la motor la roțile motoare. Fiecare literă de pe schimbătorul de viteze al transmisiei reprezintă o setare sau o sarcină unică pentru transmisie.

Ce înseamnă literele P R N D la cutiile de viteze automate?

P – Park (parcare)

R – Reverse (marșarier)

N – Neutral (se folosește când mașina așteaptă la semafor)

D – Drive (Condus)

Ce înseamnă P la o transmisie automată?

Litera P reprezintă setarea Park. Când schimbătorul de viteze este în Park, treptele transmisiei sunt blocate, ceea ce împiedică roțile să se rotească înainte sau înapoi. Mulți oameni folosesc setarea Park atunci când parchează, care este un scop primordial pentru această setare a transmisiei.

Ce înseamnă R la o transmisie automată?

Litera R vine de la cuvântul Reverse (marșarier) sau angrenajul selectat pentru a conduce vehiculul înapoi. Când schimbați maneta de viteze de la P la R este cuplată treapta de viteză a transmisiei care permite roților motoare să se rotească în marșarier. O mașină nu poate fi pornită dacă se află în R.

Ce înseamnă N pentru o transmisie automată?

Litera N este un indicator al faptului că transmisia automată este în Neutral sau în modul de rotire liberă al roților. Această setare eliberează angrenajele și permite roților să se rotească liber. Majoritatea șoferilor nu folosesc setarea N decât dacă motorul mașinii nu pornește și trebuie să o împingă sau să o tracteze. Alți șoferi folosesc setarea N atunci când așteaptă la semafor.

Ce înseamnă D pe o transmisie automată?

Litera D vinde la cuvântul Drive (condus). În momentul când se activează, pe măsură ce accelerați, treapta de viteză va aplica putere roților și va urca la trepte mai mari pe măsură ce rotațiile motorului ating nivelul optim. Pe măsură ce vehiculul începe să încetinească, treptele de viteză vor retrograda pentru a se adapta vitezelor inferioare.

Dacă transmisia automată mai are și o serie de numere după litera D, acestea sunt pentru setările manuale. În acest caz puteți găsi lângă litera D și un M de la Manual. Funcția poate fi folosită în cazul în care treapta D obișnuită nu funcționează, sau atunci când coborâți dealuri abrupte pentru o eficiență sporită a frânei de motor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide