Ce înseamnă regula celor două secunde și cum îți poate salva viața?

Autor: Elena Luchian 23 iun. 2020 Știri auto
Ce înseamnă regula celor două secunde și cum îți poate salva viața?

Regula celor două secunde ne poate salva viața. Dar ce înseamnă și cum o putem pune în aplicare pe șosele?

Există în trafic o regulă nescrisă, care poartă denumirea simplă de regula celor două secunde. Aceasta se referă la distanța pe care un șofer o păstrează față de mașina care rulează în fața sa. Prin urmare, conform acestei reguli, trebuie să avem mereu o distanță care se poate parcurge în cel puțin două secunde, la viteza cu care se circulă, față de mașina din față, pentru a avea timpul suficient pentru frânare în cazul apariției unui pericol iminent.

Cum se calculează corect pentru a respecta regula celor două secunde?

Pentru a respecta regula celor două secunde, poți lua ca reper un stâlp aflat pe marginea drumului. Din momentul în care mașina din fața ta trece pe lângă stâlpul respectiv, trebuie să treacă două secunde până când tu ajungi în dreptul acelui stâlp.

Atunci când vizibilitatea este redusă din cauza condițiilor atmosferice, pe timp de noapte sau când carosabilul este ud, acoperit de gheață sau zăpadă, distanța ar trebui să fie mai mare, pentru că distanța de frânare crește. Prin păstrarea unei distanțe corespunzătoare, reduci semnificativ riscul de coliziune față-spate.

Care este distanța necesară pentru frânare?

Șoferii trebuie să știe că distanța necesară pentru frânare depinde atât de timpul lor de reacție, cât și de condițiile de drum.

Conform unui studiu realizat de Consumers Report, o mașină sport are nevoie de 36 de metri pentru a frâna de la viteza de 100 km/h.

O limuzină premium de clasă medie va opri în 39 de metri.

Un SUV de clasă mică, un segment tot mai popular în Europa, va avea nevoie de 40 metri.

Există, evident, și mașini cu sisteme de frânare ultra-performante care opresc mult mai rapid. De exemplu, un Ferrari LaFerrari poate ajunge de la 100 la 0 km/h în 28 de metri.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide