Ce preț are BMW iX3, primul SUV electric BMW. Modelul poate fi comandat și în România

Autor: ProMotor 13 nov. 2020 Știri auto

Noul model BMW iX3 este disponibil în România pentru precomenzi cu un preţ de pornire de 53.850 euro fără TVA, 64.081 euro cu TVA, fără a lua în calcul eventualele programe Rabla şi Rabla Plus. Primele livrări sunt aşteptate în Europa (inclusiv România) în primul trimestru al anului viitor.

Noul model vine cu două niveluri de echipare: Inspiring, oferit standard, şi Impressive, ca alternativă superioară, disponibilă contra cost. Primul SUV electric BMW stabileşte repere de eficienţă şi astfel de autonomie obţinută la încărcare rapidă – cu 100 km de autonomie asiguraţi în 10 minute de încărcare la 150 kW. Modelul electric oferă o autonomie maximă măsurată în testul WLTP de 460 km şi asigură o acceleraţie 0-100 km/h în 6,8 secunde.

BMW iX3 are o autonomie maximă de 460 km măsurată în ciclul WLTP

Noul BMW iX3 dispune standard, în pachetul Inspiring, de un nivel bogat de echipamente – de la jante pe 19 inch, trapă panoramică şi vopsea metalizată, până la sistemul de navigaţie BMW Live Cockpit Professional. Tot standard sunt disponibile şi sisteme de asistenţă şi conectivitate precum sistemul de condus semiautonom BMW Driving Assistent Professional, sistemul de asistenţă la parcare, pachetul de servicii BMW Connected Drive Plus (inclusiv cu funcţia remote), Drive Recorder şi faruri LED cu funcţii extinse.

VIDEO

Standard este şi sistemul de suspensii adaptive pe puntea faţă. La interior sunt oferite standard scaunele cu reglaj electric şi memorie, bord acoperit cu Sensatec, butoane galvanizate şi pachetul de depozitare.

BMW iX3 dispune de cea mai nouă generaţie, a cincea, a trenului de rulare electric. Noul motor electric AC sincron oferă un nou nivel de eficienţă şi, dispunând de un rotor acționat electric, poate să asigure mai multe niveluri de regenerare şi, pentru prima dată, modul coasting. Propulsorul dezvoltă 210 kW/286 CP şi asigură o acceleraţie 0-100 km/h în numai 6,8 secunde. Pentru agilitate şi performanţe dinamice, motorul amplasat în spate antrenează puntea spate şi este asistat de un pachet de sisteme electronice, inclusiv noul sistem antipatinare ultrarapid ARB.

Intră în Galerie Foto

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: BMW



Comentarii
Inchide