Ce șanse sunt să circulăm pe lotul 3 din Autostrada A0 din Sudul Capitalei la finalul acestui an

Autor: Bogdan Bârliga 22 feb. 2023 Știri auto

Ministrul Transporturilor nu scapă de criticile aduse de Asociația Pro Infrastructura: oficialul român este contrazis aproape la orice declarație.

Cea mai recentă luare de poziție a asociației specializate în infrastructură se referă la stadiul lucrărilor pe lotul 3 din Autostrada A0 din sudul Capitalei.

Lucrări fără sfârșit la drumuri

„Hat trick cu declarații aiuritoare marca Grindeanu. După ce în 27 ianuarie ministrul ne anunța că DEx6 Galați-Brăila se deschide în 2023, iar pe 10 februarie încerca să ne convingă că nu poate face nimic pe Centura Timișoara în problema Urseni, acum două zile inventează cea mai bună glumă din mandat: Aktor inaugurează în 2023 lotul 3 din Autostrada A0 Sud, adică „vii pe autostradă de la Pitești și te duci până la Constanța doar pe autostradă”, se arată într-o postare de pe o rețea socilă a Asociației Pro Infrastructura (API).

API susține că firma grecească Aktor se află  la un progres fizic de aproximativ 30% după 16 luni din cele 30 pe care le are la dispoziție pentru execuție.

Și pentru că Aktor are termen contractual de finalizare în aprilie 2024 cei de la API susțin că data de finalizare va fi cu siguranță depășită.

Mai mult, conform API doar lotul 2 (DN6-DN5) este sigur de inaugurare în 2023, iar lotul 1 (DN5-A2) are termen septembrie 2023, dar realitatea din teren ne duce mai degrabă la limită, în decembrie.

„Înțelegem că atitudinea domnului Grindeanu din ultima perioadă are motivații politice pe care nu vrem să le comentăm. Poate dorește să inventeze obiective imposibile doar ca să aibă cu ce să-i scoată ochii celui care-i va lua locul. Sau poate s-a plictisit ori nu îl (mai) interesează ce urmări au declarațiile iresponsabile lansate public. Sau pur și simplu nu înțelege că este mințit și dezinformat chiar de oamenii din subordine” concluzionează Asociația Pro Infrastructura.

Autostrada A7: un singur constructor va lucra de la Buzău până la Pașcani

Pe de altă parte apar și câteva vești ceva mai bune din domeniul infrastructurii: încep să se miște lucrurile pe Autostrada A7.

Pe Autostrada Moldovei (A7) de la Ploiești până la Pașcani sunt 13 tronsoane cu finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și după rezolvarea unor contestații majoritatea lucrărilor vor fi făcute de Grupul UMB.

Constructorul român avea deja parafate contractele pentru șapte loturi și după respingerea unor contestații a mai primit alte trei tronsoane.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Asociația Pro Infrastuctura


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide