Ce spune primarul sectorului 2 despre preluarea pasajului Doamna Ghica: „Am fost uimit de declarațiile lui Nicușor”

Autor: George Cristea 16 mart. 2021 Știri auto

Lovitură de teatru în cazul preluării lucrărilor pasajului Doamna Ghica de către Primăria Sectorului 2. După ce obiectivul de investiții a fost sărit din schemă la realizarea bugetului Primăriei Capitalei, primarul sectorului 2 face un anunța demoralizator privind preluarea pasajului Doamna Ghica.

Intră în Galeria FOTO

Pasajul de la Doamna Ghica pare că va avea soarta autostrăzii Bechtel, cu deosebirea că șantierul abandonat se găsește în centrul Bucureștiului. După ce primarul Capitalei Nicușor Dan a anunțat că nu a cuprins în bugetul pe 2021 fondurile necesare pentru finalizarea lucrărilor, lucrurile s-au complicat. Lucrările la pasaj sunt deja înghețate de la începutul anului din lipsă de fonduri, iar Nicușor Dan spunea că „s-a înțeles” cu primarul sectorului 2 să preia finalizarea construcției.

Însă primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu îi trage o palmă după ceafă lui Nicușor Dan, prietenește, desigur, ca de la USR-ist la fost USR-ist. Edilul spune într-o postare pe Facebook că a fost uimit de declarațiile lui Nicușor Dan, care ar fi ars niște etape importante.

Primarul sectorului 2 despre preluarea pasajului Doamna Ghica: Sunt uimit

„Având în vedere că Primăria Generală nu are fondurile necesare să finalizeze lucrările, mi s-a părut de bun-simț să încerc să găsesc o soluție de deblocare. Nu putem rămâne la nesfârșit cu un șantier deschis în mijlocul orașului, care a transformat viața locuitorilor din zonă într-un adevărat coșmar. Totuși, asta nu înseamnă că nu analizăm serios lucrurile înainte. Am fost uimit astăzi de declarațiile lui Nicușor, care au ars niște etape extrem de importante.

Înainte să le cer locuitorilor din Sectorul 2 să ne angrenăm în acest proiect amplu și costisitor, trebuie, înainte și înainte de toate, să avem o analiză completă a documentației și a situației din teren. Autorizația de construire, proiectul tehnic cu toate modificările ulterioare, contractul de lucrări împreună cu graficul de execuție, procesul verbal de recepție – toate trebuie să fie clare și incontestabile înainte să ne asumăm această investiție. Nu vreau să acoperim vreo ilegalitate făcută sau lăsată moștenire de Firea”, a scris Radu Mihaiu pe pagina sa de Facebook.

Primarul sectorului 2 mai atrage atenția că preluarea unui șantier aflat în desfășurare ar fi o premieră pentru administrația din București. Ca urmare, întregul proces trebuie făcut corect, „complet legal și transparent”, pentru ca acest „șantier care stă blocat și creează multe neplăceri pentru locuitorii din Sectorul 2” să fie încheiat cât mai curând.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide