Cea mai mare fabrică de biciclete din Europa de Est va fi inaugurată la Timișoara

Autor: Marius Vișan 23 aug. 2021 Știri auto

Compania Sport Mechanical Workshop (sau ”Fabrica de Biciclete”) construiește o fabrică de biciclete la intrarea în Timișoara.

”Fabrica de Biciclete” va începe producția în noua unitate până la sfârșitul acestui an. La Timișoara vor fi produse, anual, 1,5 milioane de biciclete. Se vor realiza atât biciclete obişnuite, cât şi electrice, scrie Adevărul.ro.

Ele vor fi realizate pentru o companie care vinde echipamente sportive. Firma beneficiază în acest moment circa 800.000 de biciclete pe an din două fabrici partenere din România. Una dintre ele este SMW, care asamblează de câţiva ani biciclete într-o hală de 5.000 de metri pătrați din Timișoara. Aici se asamblează biciclete model B’Twin (aproximativ 300 de biciclete pe zi).

La Timișoara se vor produce 1,5 milioane de biciclete anual

În acest moment este în construcție fabrica nouă care va avea 23.000 metri pătrați (10.000 pentru producție, 10.000 pentru depozite și 3.000 pentru birouri). Au existat anumite întârzieri, în special din cauza pandemiei, iar în această toamnă lucrările la fabrică ar trebui să se încheie.

Fabrica va începe cu 350 de angajați, iar producția va fi de până la un milion de biciclete. În următorii ani vor exista 750 de locuri de muncă, pentru a putea scoate de pe poarta fabricii 1,5 milioane de biciclete în fiecare an.

Timișoara va fi unul din cele mai importante centre de producție de biciclete din Europa de Est. Biciclete „made in Timișoara“ vor fi destinate în special exportului (pe piața din Europa de Est și Rusia), dar și pieței locale.

La Timișoara vor veni reprezentanții unor fabrici care realizează componente pentru bicicle în țări precum Taiwan, Vietnam, China și Japonia, pentru a discuta despre mutarea unor activități la Timișoara. Asta înseamnă că fabrica de aici nu se rezumă doar la asamblare, ci urmează să producă şi componente. Deocamdată se știe că în primă fază aici se vor produce și structurile metalice ale noilor biciclete B’Twin.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Fabrica de biciclete / Facebook


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide