Cea mai performantă versiune Fisker Ocean are o autonomie de peste 700 kilometri

Autor: Bogdan Bârliga 29 mart. 2023 Știri auto

Producătorul american Fisker a dezvăluit noul SUV electric Ocean anul trecut în cadrul „Mobile World Congress” din Barcelona. Pentru cea mai performantă versiune a acestui model producătorul anunța la acel moment o autonomie maximă de 630 de kilometri.

Între timp Fisker Ocean a parcurs mai multe teste și americanii susțin că în regim mixt conform standardului WLTP SUV-ul electric poate parcurge aproximativ 707 kilometri cu o singură încărcare.

Autonomie îmbunătățită pentru Fisker Ocean

Fisker Ocean poate fi configurat în trei variante de putere și autonomie. Modelul de bază este echipat cu un singur motor electric și dispune de un acumulator cu o capacite de 75 kWh. În acest caz autonomia estimată de producător este de 440 de kilometri.

Fisker Ocean Ultra dispune de două motoare electrice cu putere combinată de 544 CP, iar sistemul electric de propulsie este alimentat de o baterie cu capacitatea de 100 kWh. Această versiune poate rula cu o singură încărcare aproximativ 510 kilometri.

Varianta Extreme este echipată cu un sistem format tot din două motoare electrice cu o puterea maximă de 558 CP. Autonomia anunțată inițial de compania americană era de 630 de kilometri. Acum Fisker a revenit asupra datelor și susține că bateria utilizată pentru această variantă a SUV-ului Ocean poate oferi o autonomie de 707 kilometri în regim mixt conform standardului WLTP.

Fisker așteaptă omologarea de la autoritățile europene

Compania americană a mai anunțat că va deschide primele centre europene pentru vânzări la Viena și Copenhaga începând cu data de 11 aprilie 2023. Fisker susține că până pe data de 28 aprilie va primi și certificările necesare pentru piața europeană, iar clienții pot deja să comande SUV-ul Ocean de pe site-ul companiei. Prețul pentru varianta de bază Fisker Ocean Sport începe de la aproximativ 35.000 de euro, iar pentru cel mai performant model comenzile se pot plasa de la aproximativ 65.000 de euro. Fisker Ocean va fi produs pentru Europa la uzina Magna Steyr din Graz (Austria) și primele livrări vor fi făcute cel mai probabil spre finalul acestei veri.

Fisker susține că Ocean oferă cea mai mare autonomie din segmentul SUV cu propulsie electrică. Pentru comparație BMW iX xDrive50 este cotat cu o autonomie maximă de 612 kilometri, iar Ford Mustang Mach-E poate parcurge 610 de kilometri cu o singură încărcare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Fisker


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide