Cea mai scumpă motorină pe care românii au cumpărat-o vreodată: peste 10,5 lei/litru

Autor: Radu Țuțulan 31 iul. 2026 Știri auto
Cea mai scumpă motorină pe care românii au cumpărat-o vreodată: peste 10,5 lei/litru

Record absolut pentru prețul carburanților, care s-au scumpit din nou. Românii cumpără astăzi motorina la cel mai ridicat preț din istorie. Un litru de combustibil diesel standard se vinde cu peste 10,5 lei, conform Economedia.

Într-o perioadă în care benzinăriile scădeau, de obicei, prețurile la carburanți, acum acestea depășesc recordul istoric.

Motorina se vinde la cel mai mare preț înregistrat vreodată în țara noastră.

Guvernul încearcă să tempereze explozia prețurilor, printr-o nouă reducere a accizei, dar fără niciun rezultat, deocamdată.

Cea mai scumpă motorină din istoria României: 10,5 lei/litru

Motorina standard a depășit vineri, 31 iulie 2026, pragul de 10,53 lei pe litru, în benzinăriile Lukoil.

Aceasta e cel mai mare preț la care s-a vândut vreodată combustibilul diesel standard în România.

Petrom, în schimb comercializează motorina cu 10,42 lei/litru, iar MOL, OMV și Rompetrol cu 10,47-10,48 lei litrul.

Record și pentru benzină

Benzina se vinde astăzi în România tot cu un preț-record.

Este 9,44 lei litrul, la stațiile Lukoil, în timp ce Petrom vinde cu 9,36 lei, iar celelalte benzinării, MOL, OMV și Rompetrol au un tarif de 9,42 lei pe litru.

Practic, doar MOL și Lukoil au scumpit carburanții, toate celelalte benzinării menținând prețurile de joi. Motorina s-a scumpit cu 10 bani la Lukoil și 15 bani la stațiile MOL, iar benzina a crescut cu 5 bani la Lukoil, respectiv 10 bani la MOL.

Care e motivul acestor scumpiri

România importă din Kazahstan peste jumătate din țițeiul necesar rafinării. Dar, din cauza atacurilor cu drone din Marea Neagră și pe fondul reducerii capacității de producție, transporturile maritime de petrol din această țară spre Europa, implicit România, au foat sistate.

Iar escaladarea conflictului dintre SUA și Iran, care a dus la blocarea Strâmtorii Ormuz, a făcut ca întreaga Europă să se confrunte cu o creștere accelerată a prețurilor la carburanți, conform Digi24.ro.

Astfel că benzina și motorina au atins valori record pe întreg continentul. Iar cotațiile e posibil să mai crească în perioada următoare, avand în vedere că nu există nicio dezescaladare pentru niciunul dintre conflicte (Rusia-Ucraina și SUA-Iran).

Singura măsură concretă care poate duce la o reducere a prețului carburanților e reducerea accizei. Dar efectele aceatei măsuri s-ar putea resimți abia spre jumătatea lunii august.


Sursa foto: ARC MEDIA



Comentarii
Inchide