Cei de la RAR au rămas uimiţi când au văzut ce maşină a venit pentru înmatriculare – GALERIE FOTO

Publicat: 25 07. 2019, 17:45

Pagina de Facebook a Registrului Auto Român a postat câteva fotografii cu o maşină spectaculoasă care s-a prezentat săptămâna aceasta pentru înmatriculare.

Este vorba de Zimmer Golden Spirit Coupe.

GALERIE FOTO

„Nu ştim cât de uşor găseşte loc de parcare, dar bănuim că întoarce toate privirile când este scoasă în trafic. Bijuteria din fotografii s-a prezentat la RAR Griviţa ca să obţină CIV şi ne-a atras atenţia. Vă provocăm să spuneţi ce maşină este în imagini şi ce stiţi despre producătorul acesteia. Vă dăm câteva indicii: a fost inspirată de legendarul Excalibur, este fabricată în 1988 şi are un motor de 5 litri pe benzină. Au fost fabricate aproximativ 1500 de astfel de maşini”, este mesajul postării celor de la RAR.

Zimmer Motorcars Corporation a fost înfiinţată în 1978 ca producător de automobile neo-clasice

Schiţa primului automobil a fost iniţial desenată pe un şerveţel la o cină privată între Paul Zimmer, preşedintele Zimmer Corporation şi Bob Zimmer, fiul lui Paul Zimmer, angajat şi acţionar al companiei. Paul Zimmer a desenat atunci pe un şerveţel ceea ce avea să devină apoi modelul Golden Spirit.

În anii 1980, Zimmer Motorcars Corporation a angajat 175 de persoane şi a generat venituri anuale de 25 milioane de dolari.

Zimmer Golden Spirit a fost cel mai important model produs de Zimmer Motorcars Corporation, cu mai mult de 1.500 unităţi fabricate din 1978 până în 1988. Originalul Golden Spirit a fost construit folosind şasiu şi motor de Ford Mustang. Cea de-al doilea model a fost construit între 1984 şi 1988 pe detaliile tehnice ale lui Pontiac Fiero.

Ambele modele au fost construite în aceeaşi fabrică din Pompano Beach, Florida, pe linii de producţie simultane între anii 1979 şi 1988.