Cel mai rapid Volkswagen Golf GTI construit vreodată a ajuns în România. Cât plătesc românii pe el?

Autor: Elena Luchian 18 sept. 2020 Știri auto

Cel mai rapid Volkswagen Golf GTI construit vreodată a ajuns și în România. Este vorba despre Golf GTI cu 245 de cai putere.

GALERIE FOTO

Noul Volkswagen Golf GTI este cel mai rapid Golf GTI construit vreodată. Are motor 2.0 TSI cu patru cilindri, care dezvoltă 245 de cai putere și 370 Nm. Unitatea este cuplată la o transmisie automată DSG cu șapte trepte și dublu ambreiaj.

De 6,2 secunde are nevoie GTI-ul german ca să accelereze de la 0 la 100 km/h, iar viteza sa maxima este limitată electronic la 250 km/h.

Românii pot comanda mașina dezvăluită în primăvară cu un preț de pornire de 32.669 de euro.

Cel mai rapid Volkswagen Golf GTI (4)

Modelul este echipat standard cu faruri LED Plus și stopuri LED, unite cu o bandă luminoasă, iar farurile Matrix LED sunt opționale și costă 834 de euro.

Un eleron în culoarea caroseriei, logo-ul GTI pe aripile față și două evacuări poziționate stânga-dreapta completează look-ul sportiv al mașinii.

Viitorul posesor de Golf GTI va primi lumină ambientală, scaune Top sport și tapițerie din stofă “Scale Paper”. Cruise control adaptiv, Park Pilot și Digital Cockpit Pro se regăsesc, de asemenea, la bord.

523 de euro costă vopseaua metalizată, cu excepția nuanței King red metallic, disponibilă pentru 652 de euro.

Jantele Estoril de 19 inci pot fi comandate pentru 1.358 de euro. Modelul vine standard cu jante Richmond de 17 inci.

Clienții pot alege contra cost un head-up display pentru 601 euro.

Cel mai rapid Volkswagen Golf GTI a bătut deja un record

Noul Volkswagen Golf GTI și-a doborât propriul record pe circuitul Ehra din Germania. A fost cu 3,9 secunde mai rapid pe tur decât GTI Mk7.

Pentru prima oară, Golf-ul de performanță poate fi comandat cu anvelope Michelin Pilot Sport Cup 2. GTI-ul german este echipat cu un suspensie adaptivă, un nou sistem de control al dinamicii Vehicle Dynamics Manager și diferențial de alunecare limitată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide