Care este cel mai tare test de siguranță pe care îl face Volvo?

Autor: Promotor 07 apr. 2021 Știri auto

Volvo reprezintă un standard în domeniul siguranței. Constructorul scandinav are un obiectiv extrem de îndrăzneț. Nicio persoană să nu mai moară la bordul unui model Volvo. Dar care este cel mai tare test de siguranță pe care îl face?

GALERIE FOTO

Specialiștii de la Centrul de Siguranță de la Volvo își depășesc limitele. Centrul marșează către obiectivul de a trimite pe șosele mașini în care nimeni să nu mai moară. XC90 are în palmares un record impresionant. Niciun ocupant nu și-a pierdut viața la bordul acestui model în Marea Britanie, în cei 18 ani care au trecut de la momentul lansării.

Așadar, Volvo prezintă cel mai tare test de siguranță. Teste de impact interne fac toți producătorii auto. Coliziunea frontală și coliziunea laterală cu diverse tipuri de suprafețe fac parte din agendă. Volvo bifează și un test pentru a verifica dacă modelul este sigur atunci când iese în afara carosabilului. Suedezii verifică modul în care mașinile lor se deformează și în urma răsturnărilor și analizează datele furnizate de senzorii montați pe autoturisme, dar și în cabină.

Cel mai tare test de siguranță făcut de Volvo este pentru toată lumea

Recent, suedezii au efectuat și o testare inedită. Au distrus nu mai puțin 10 mașini aruncându-le de la o înălțime de 30 de metri. Au aflat astfel ce înseamnă pentru vehiculele lor, dar și pentru cei aflați la bord, o prăbușire în gol de la o asemenea înălțime.

Dar nici chiar acesta nu este cel mai tare test pe care îl face Volvo. Există un altul care le întrece pe toate. Încălzirea globală este cel mai tare test de siguranță. Un fenomen care îi afectează și pe producătorii auto și care forțează forurile internaționale să impună restricții dure în ceea ce privește emisiile. Pentru a încerca să reducă ritmul încălzirii globale, și Volvo ia măsuri. Promite o gamă complet electrică. Iar procesul a început deja. Obiectivul companiei este de a oferi exclusiv modele cu emisii zero până în 2030.

“Pentru siguranța tuturor”, este promisiunea pe care o face și prin cel mai recent clip de promovare.

VIDEO:

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide