Chevrolet prezintă noul COPO Camaro, cea mai puternică versiune a muscle-car-ului produsă vreodată

Autor: Adrian Somai 21 dec. 2022 Știri auto

Chevrolet prezintă oficial noul COPO, cea mai puternică versiune de serie a lui Camaro realizată vreodată. Este vorba despre un model dedicat circuitului, echipat cu o unitate de motorizare V8 de 10.4 litri, capabilă să dezvolte peste o mie de cai putere.

Constructorul american a publicat în cursul zilei de ieri primele fotografii oficiale cu noul COPO Camaro, cea mai puternică versiune de serie a muscle-car-ului construită până în prezent. Avem în față un model construit special pentru cursele în linie dreaptă, neputand fi folosit pe drumurile publice, potrivit Carscoops.

Cele mai așteptate detalii sunt cele ce țin de capitolul tehnic, desigur. COPO Camaro este oferit de producătorul de peste Ocean în trei variante diferite. Începem cu motorul V8 oferit cu capacitate de 7.0 litri, capabil să dezvolte 476 de cai putere. Apoi, avem același motor V8, cu o capacitate de numai 5.7 litri, dar supraalimentat. Astfel, acesta poate livra 608 cai putere.

În cele din urmă, cea mai puternică variantă are în prim plan aceeași unitate de motorizare V8, cu o cilindree de 10.4 litri însă. În aceste condiții, propulsorul este capabil să dezvolte 1.017 cai putere și un cuplu maxim de 1.188 Nm. Puterea este transmisă către roțile din spate, acestea fiind echipate cu anvelope speciale dedicate circuitului.

Cel mai scump Camaro produs vreodată

COPO Camaro nu este numai cea mai puternică versiune a modelului construită vreodată, ci și cea mai scumpă dintre ele. Cei ce își doresc cea mai puternică versiune dintre cele prezentate în rândurile anterioare, vor trebui să scoață din cont nu mai puțin de 127.770 de euro.

În plus, se poate opta și pentru un pachet special care include mai multe embleme speciale negre, jante de culoare neagră Weld și anvelope de drag racing realizate de Hoosier. Pentru acest pachet suplimentar, clienții vor mai avea de plătit încă 28.200 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Chevrolet


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide