Chinezii de la Leapmotor vor lansa un concurent pentru Kia EV3

Autor: Ionuț Vîlciu 30 sept. 2024 Știri auto

Leapmotor, producătorul chinez susținut de grupul Stellantis, vrea să lanseze în Europa un SUV electric compact. Acesta va concura cu mașini precum Kia EV3.

Producătorul chinez Leapmotor a debutat recent pe piața auto din Europa, inclusiv în România, unde va vinde, cel puțin în primă fază, o mașină electrică de mici dimensiuni. Acest rival pentru modele precum Dacia Spring sau Citroen e-C3 se numește Leapmotor T03 și oferă până la 265 km autonomie.

De asemenea, Leapmotor a anunțat că va aduce și un SUV electric de clasă medie, numit C10, cu 420 km autonomie. Producătorul chinez abia și-a făcut debutul european, însă nu vrea să aștepte prea mult pentru a intra în pâine și anunță deja un al treilea model electric ce se va alătura gamei.

Cel de-al treilea model pe care Leapmotor îl va aduce în Europa este SUV-ul compact B10. Acesta a apărut deja în mai multe teasere oficiale și va fi prezentat la Salonul Auto de la Paris.

Leapmotor vrea să își consolideze prezența în Europa

Spre deosebire de hatchback-ul de mici T03 și SUV-ul de clasă medie C10, care erau disponibile în China înainte de debutul pe piața europeană a producătorului chinez, B10 este un model complet nou. Acest SUV compact va intra într-un domeniu competitiv plin de opțiuni precum Kia EV3 și Hyundai Kona Electric, relatează Carscoops.

Stellantis a spus că B10 va fi primul model global care va fi construit pe noua platformă de la Leapmotor, cu misiunea de a aduce „tehnologie avansată unui public și mai larg”. Deși detaliile specifice despre grupul motopropulsor rămân nedezvăluite, este de așteptat ca B10 să fie complet electric.

Leapmotor oferă în prezent atât opțiuni pentru vehicule electrice cu baterie cât și pentru vehicule electrice cu range extender pentru majoritatea modelelor sale din China, sugerând că oferte similare ar putea fi disponibile pentru acest nou SUV.

Pentru moment avem doar fotografii cu prototipuri camuflate din care se poate observa silueta viitorului SUV. Putem vedea că mașina folosește elemente moderne de design, pe care industria le-a adoptat în ultimii ani, precum faruri împărțite în două unități separate sau mânere ale ușilor la nivel cu caroseria.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Leapmotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide