Noul rival al Daciei Spring va fi produs în Polonia. Cum arată modelul pregătit de chinezi?

Autor: Ionuț Vîlciu 26 mart. 2024 Știri auto

Producătorul auto chinez Leapmotor urmează să producă un model electric de mici dimensiuni în Polonia. Mașina va fi construită în uzina Grupului Stellantis.

Lupta în segmentul mașinilor electrice de mici dimensiuni începe să se intensifice. Compania chineză Leapmotor va construi rivalul său pentru Dacia Spring și Citroen e-C3 va fi construit în fabrica Grupului Stellantis din Polonia.

Producătorii au văzut potențialul mașinilor electrice accesibile și tot mai multe oferte încep să apară pe piață. Dacia are Spring, Citroen vine cu e-C3, Fiat urmează să lanseze noul Panda EV, iar chinezii de la Leapmotor aruncă în joc T03.

Potrivit Reuters, modelul de oraș T03 va fi produs în Polonia, la uzina Stellantis din orașul Tychy, fabrică în care sunt produse mașini precum Fiat 500, Fiat 600 sau Jeep Avenger.

Rivalul chinez pentru Dacia Spring va fi asamblat în Polonia

Piesele pentru noul model electric al producătorului chinez vor fi produse în China, dar asamblarea finală va avea loc în Polonia, la uzina Stellantis. Astfel, mașinile vor fi livrate parțial asamblate către fabrica din Tychy sub forma unor kituri semi knocked-downed.

Stellantis a declarat anul trecut că achiziționează 21% din Leapmotor într-o tranzacție de 1,6 miliarde de dolari care îi va oferi o nouă șansă în China, cea mai mare piață auto din lume în materie de vânzări. Ca parte a acordului, cei doi producători de automobile au anunțat, de asemenea, un joint venture, care acordă lui Stellantis drepturi exclusive de a construi, exporta și vinde produse Leapmotor în afara Chinei, o premieră pentru un producător de automobile occidental. Societatea mixtă a fost aprobată în China, iar acum Stellantis deține 51% din acțiunile Leapmotor.

Leapmotor T03 va fi un rival pentru mașini precum Dacia Spring și Citroen e-C3. Cu o autonomie maximă de 280 de kilometri, T03 este deja importat pe unele pieţe europene, inclusiv Franţa, cu preţuri ce pornesc de la aproximativ 20.000 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Leapmotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide