Chinezii de la Xpeng pregătesc două modele electrice, între care un rival pentru Tesla Model Y

Autor: Mihai Morcovescu 29 aug. 2022 Știri auto

Producătorul chinez de automobile electrice Xpeng a anunțat că va lansa două modele electrice noi în cursul anului viitor. Deși se cunosc puține detalii despre noile modele, CEO-ul Brian Gu a confirmat că unul va fi poziționat ca vehicul de segment B. Cel de-al doilea va fi un model de clasă compactă.

Conform primelor informații furnizate de compania asiatică, unul dintre aceste vehicule va fi un viitor rival pentru Tesla Model Y.

Ce modele va lansa în 2023 Xpeng?

Mașina de clasă mai mare dintre cele două nu va fi o compactă obișnuită. Potrivit șefului Xpeng, viitorul model de serie cu emisii zero va fi un SUV și va rivaliza cu Model Y de la Tesla. În momentul de față, constructorul din Guangzhou oferă un singur model de segment B. Acesta se numește P7 și este un sedan clasic.

Noul vehicul de clasă C al chinezilor nu va fi tot un sedan și va concura cu actualul SUV compact G9. În aceste condiții, compania chineză va avea două astfel de SUV-uri începând din 2023.

Xpeng este o companie relativ nouă, care a fost înființată în 2014. Primul model al chinezilor și-a făcut debutul patru ani mai târziu. În prezent, aceasta este prezentă și pe unele piețe din Europa, precum Norvegia, Danemarca, Suedia și Țările de Jos.

Compania este una dintre puținele existente în China care produce vehicule electrice și le livrează la scară globală. În urmă cu aproximativ două luni, reprezentanții Xpeng au anunțat că a fost produs vehiculul cu numărul 200.000.

Acest lucru s-a întâmplat la doar opt luni după ce asiaticii depășiseră pragul celor 100.000 de exemplare fabricate. Aceasta reprezintă o performanță de invidiat dacă ne gândim că această cifră a fost atinsă la nici trei ani după de la lansarea primului model de producție.

Noul lansat Xpeng P5 este un sedan electric, care folosește un motor de 214 CP și un acumulator de 66 kWh. Mașina este disponibilă pe piețele europene pe care le-am menționat anterior.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Xpeng


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide