Chrysler 300C primește o ediție specială echipată cu un motor V8 de 492 de cai putere

Autor: Adrian Somai 15 sept. 2022 Știri auto

Chrysler prezintă o ultimă ediție specială dedicată modelului 300C, echipată cu un motor V8 de 6.4 litri și construită într-o serie limitată de doar 2.200 de exemplare.

Chrysler își ia la revedere de la bine cunoscutul model 300C printr-o ediție limitată dedicată clienților din Statele Unite ale Americii și Canada. Chrysler 300 este un nume care nu mai are nevoie de niciun fel de prezentare peste Ocean, fiind lansat pentru prima dată în anul 1955 și renăscând în anul 2005. Timp de decenii întregi, Chrysler 300 a fost sinonim cu definiția luxului și performanței din industria auto americană.

Ediția specială Chrysler 300C va fi echipată cu o unitate de motorizare V8 HEMI cu capacitate de 6.4 litri, capabilă să livreze 492 de cai putere și un cuplu maxim de 644 Nm. Cu o astfel de echipare sub capotă, 300C vă putea accelera de la 0 la 96 km/h în numai 4.3 secunde, iar un sfert de milă va putea fi parcurs în 12.4 secunde. Totodată, bolidul va putea atinge o vitza maximă de 260 km/h.

Tot la capitolul tehnic mai trebuie să spunem că modelele ediție specială Chrysler 300C sunt echipate cu un diferențial cu alunecare limitată, cu o suspensie cu amortizoare active, cu un eșapament sport cu supape active și terminații rotunjite și cu niște frâne Brembo cu patru pistoane.

Vor fi construite doar 2.200 de exemplare

Din punct de vedere tehnologic, ediția specială 300C va fi echipată cu un sistem audio Harman Kardan cu 19 difuzoare și cu un sistem de infotainment Uconnect cu o diagonală de 8.4 inci. Conectivitatea este asigurată prin intermediul Apple CarPlay, respectiv Android Auto. La capitolul siguranță putem aduce în discuție un sistem de asistență avansată la frânare, Lane Departure Warning și Full Speed Collision Warning Plus.

Producția ediției speciale Chrysler 300C va fi limitată la doar 2.200 de exemplare, 2.000 dintre ele urmând să ajungă pe piața auto din Statele Unite, iar 200 în Canada. În Statele Unite, prețul unui astfel de model este de aproximativ 55.000 de euro, fără taxe incluse.

Sursa: Carscoops

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Chrysler


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide