Primele benzinării de pe Autostrada Moldovei A7 vor fi construite și operate de MOL România Petroleum Products SRL, anunță șeful CNAIR, Cristian Pistol, pe pagina sa de Facebook.
Compania a fost desemnată câștigătoarea procedurii pentru concesionarea primelor două spații de servicii de pe această autostradă.
Contractul de concesiune va avea o durată de 20 de ani. După semnarea acestuia, MOL România va trebui să proiecteze, să amenajeze, să opereze și să întrețină cele două spații de servicii.
Fiecare dintre acestea va include atât stații de alimentare cu carburanți, cât și infrastructură pentru mașinile electrice. Sunt prevăzute inclusiv parcări pentru autoturisme, camioane și autocare, toalete, dușuri, spații comerciale și snack bar.
Cele două spații de servicii vor fi amenajate la kilometrul 91 al Autostrăzii Moldovei, în apropierea localității Valea Râmniculu. Va fi construită câte o benzinărie pe fiecare sens de circulație.
Amplasamentul se află pe sectorul A7 dintre Buzău și Focșani, parte din coridorul rutier care va lega Bucureștiul de Moldova și, ulterior, nordul țării.
Acest tronson de autostradă e deja deschis circulației, dar, la fel ca A3, dintre București și Ploiești, nu are nicio stație de alimentare. Practic, șoferii nu vor găsi nicio benzinărie de la Focșani la București sau Ploiești, dacă circulă pe autostradă.

Conform condițiilor procedurii de concesionare, MOL va trebui să asigure o serie de facilități obligatorii în fiecare dintre cele două spații. Vor exista parcări distincte pentru autoturisme, autocamioane și autocare, precum și toalete publice și dușuri pentru șoferii aflați în tranzit.
Benzinăriile vor include spații comerciale și snack bar, astfel încât zonele de servicii să poată fi folosite și pentru pauze mai lungi.
În plus, fiecare amplasament va avea cel puțin patru puncte pentru încărcarea vehiculelor electrice, ceea ce înseamnă minimum opt puncte de încărcare cumulat.
MOL Group operează în prezent o rețea de aproape 2.000 de stații de servicii în nouă țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv în România, potrivit informațiilor publicate de companie
Desemnarea câștigătorului nu înseamnă că lucrările pot începe imediat. Contractul de concesiune va putea fi semnat numai după expirarea termenului legal pentru depunerea contestațiilor sau după soluționarea acestora, în cazul în care vor exista.
Asta înseamnă că, cel mai probabil, lucrările vor demara spre finalul acestui an. Deci, abia din 2027 sunt șanse să fie date în folosință primele benzinării pe A7.
Sau poate chiar din 2028, în funcție de cât de repede vor fi obținute avizele necesare.