CNAIR vrea să construiască un drum de legătură între Uzina Ford şi Drumul Expres Craiova – Piteşti

Autor: Marius Vișan acum 1 an Știri auto
CNAIR vrea să construiască un drum de legătură între Uzina Ford şi Drumul Expres Craiova – Piteşti

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vrea să construiască o șosea de legătură între Uzina de Automobile Ford de la Craiova şi Drumul Expres Craiova – Pitești.

CNAIR a depus în data de 13 mai cererea de finanțare pentru studiul de fezabilitate. Totodată a fost elaborat proiectul tehnic de execuție care cuprinde detaliile de execuție, precum și asigurarea asistenței tehnice pe parcursul execuției de lucrări și în perioada de garanție a lucrărilor executate pentru obiectivul de investiție.

Proiectul se numește „Drum de legătură pentru sporirea capacității de trafic între DN6 (zona Uzinei Ford) şi Drumul Expres Craiova – Pitești (Tronsonul 1). Acesta are în vederea obținerii de finanțare nerambursabilă alocată prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020.

Durata proiectului este de 25 luni

Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în UE, contribuind astfel la dezvoltarea pieței interne cu scopul de a crea condițiile pentru creșterea volumului investițiilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt:

1. Studiul de Fezabilitate elaborat, ținând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislației în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);

2. Proiect tehnic și Detalii de execuție;

3. Proiect pentru executarea lucrărilor de construcție (P.A.C.);

4. Asistență tehnică pe toată perioada de execuție a lucrărilor.

Valoarea totală a proiectului este de 1.791.249,96 lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 1.297.669,45 lei, 15% contribuția proprie – 229.000,49 lei, diferența reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Conducerea Ford Craiova nu este mulțumită se starea actuală a infrastructurii

La începutul lunii mai, președintele Ford România și-a exprimat nemulţumirea în privința stării infrastructurii feroviare şi de faptul că maşinile produse la Craiova nu reuşesc niciodată să ajungă la timp la clienţii din Europa.

Ford spune că pierde zeci de milioane de euro din cauza timpilor de transport, milioane de euro pe care altfel i-ar putea învesti în fabrică. Ford trimite cu trenul la export peste 100.000 de mașini/an. Trenurile cele mai lungi au peste 700 de metri și transportă peste 700 de mașini.


Sursa foto: Shutterstock.com


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006, când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide