Codul Rutier 2021: Ce pățești dacă circuli cu plăcuțele de înmatriculare murdare sau deteriorate

Publicat: 15 02. 2021, 12:36

Având în vedere vremea de afară, în această perioadă te poți trezi foarte ușor cu plăcuțele de înmatriculare murdare. Mai ales când ai de făcut drumuri lungi în afara orașului. Zăpada și mizeria se pot depune pe numerele de înmatriculare, făcându-le ilizibile.

În aceste situații ar fi bine să știi că este posibil să fii tras pe dreapta dacă te întâlnești cu un echipaj de poliție.

Postarea Poliției Române

Pe pagina de Facebook a Poliției Române există o postare recentă care îi avertizează pe șoferi privind această situație?

”??Ai grijă că mașina ta să nu arate precum cea din imaginea de mai jos! Plăcuțele de înmatriculare trebuie să fie mereu curate, astfel încât numărul de înmatriculare să fie vizibil! 

?? OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Constituie contravenție conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare”, se arată în postarea oamenilor legii.

Plăcuțele de înmatriculare murdare te pot costa o amendă între 290 și 435 de lei

Codul Rutier menționează. Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa I de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de către persoane fizice. ”Conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață de natura a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau de înregistrare.”

Clasa I sancționează șoferii cu între 2 sau 3 puncte-amendă

În 2021 valoarea punctului de amendă a fost înghețat la 145 de lei pentru sancțiunile rutiere. Asta înseamnă că dacă ești prins cu plăcuțele murdare sau deteriorate poți primi o amendă între 290 și 435 de lei.

Este bine de știut că se aplică un termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării procesului-verbal (în loc de 48 de ore), în care poți achita jumătate din amenda contravențională.