Șase luni în șase minute. VIDEO cu etapele majore în construirea celui mai lung pod din ţară

Autor: Marius Vișan 28 ian. 2022 Știri auto

Asociația Pro Infrastructură a publicat pe YouTube prima filmare de tip timelapse efectuată pe termen lung pe un drum din România. Imaginile au fost prelucrate cu multă migală și răbdare în a doua jumătate a anului trecut.

În imagini se poate vedea capătul estic al podului peste Olt (zona viaductului peste Balta Milcov) aflat pe tronsonul 2 al DEx12 Craiova-Pitești executat de UMB.

Au fost surprinse toate etapele majore de după instalarea grinzilor: montarea predalelor, armarea, suprabetonarea apoi aplicarea hidroizolației și la final așternerea asfaltului.

”Cei 40 de km între Balș Vest și Slatina Est vor fi primii kilometri de drum expres veritabil de la noi din țară, inaugurarea urmând să aibă loc, sperăm, până la sfârșitul primăverii”, scrie Asociația Pro Infrastructură pe Facebook.

VIDEO

Podul este considerat cea mai complexă lucrare de acest fel din România

Pentru construirea lui fiind necesară desecarea lacului din apropiere. Deşi primul termen avansat pentru inaugurarea tronsonului 2 al Drumului Expres Craiova – Piteşti din care face parte şi acest pod, anume decembrie 2021, a fost depăşit, constructorul care şi-a asumat proiectul este în termenul contractual şi va reuşi să termine întregul tronson de aproximativ 40 km până la mijlocul acestui an.

Podul are 1.700 metri lungime, este uşor în curbă şi în pantă şi va fi cel mai lung pod din interiorul ţării. Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti (aproximativ 40 km din cei 121 km câţi are tot drumul expres) este considerat cel mai important, prin realizarea lui oraşele Slatina şi Balş reuşind să scoată traficul greu pe aceste centuri ocolitoare, informează Adevărul.ro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Asociația Pro Infrastructură


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide