Fabrica de biciclete din Timișoara a avut o producție record în 2025, cu peste 20% mai mare decât în anul precedent, ca urmare a creșterii vânzărilor pe întreg continentul european, conform Economica.net.
Bicicleta a rămas o soluție practică atât pentru evitarea traficului cât și pentru a reduce costurile lunare de transport. Iar creșterile de prețuri la combustibil, după pandemia de Covid-19, a determinat pe mulți să se orienteze spre variante mai puțin costisitoare de transport.
Iar bicicleta a rămas cea mai accesibilă opțiune, după cum reiese din rezultatele financiare ale Sport Mechanical Workshop, fabrica din Timișoara care produce biciclete pentru Decathlon.
În 2025 a raportat cele mai bune rezultate de la înființare.
Cifra de afaceri a ajuns la 187,32 milioane de lei, în creștere cu 21% față de anul anterior. În 2024, compania raportase venituri de 154,14 milioane de lei. Profitul a urcat la 27,18 milioane de lei, marcând același avans de 21%.
Compania a ajuns la un număr mediu de 485 de angajați, ceea ce arată o extindere constantă a operațiunilor. Evoluția este cu atât mai relevantă cu cât firma a fost înființată în 2016, iar în primul an a avut o activitate limitată. Atunci, cifra de afaceri era de doar 710.208 lei.
În 2017, veniturile au depășit 11 milioane de lei, iar de atunci creșterea a fost constantă. Practic, compania marchează al zecelea an consecutiv de expansiune. Din 2022, producția se desfășoară într-o unitate modernă de 28.000 de metri pătrați, la care se adaugă spații de birouri de până la 3.000 de metri pătrați.
În 2025, fabrica din Timișoara a asamblat peste 800.000 de biciclete, un nivel record pentru companie.
Peste 90% din producție a fost exportată către piețe din Uniunea Europeană. Bicicletele ajung și în Marea Britanie, Turcia sau Elveția. România rămâne o piață secundară, cu aproximativ 7% din producția totală destinată consumului intern.
Gama de produse este diversificată și acoperă mai multe segmente. În fabrică se asamblează biciclete de șosea, modele MTB pentru off-road, dar și variante electrice sau hibride.
Cele mai multe unități produse sunt bicicletele pentru copii, care reprezintă peste 60% din total. Acest lucru arată o cerere ridicată pentru segmentul entry-level și pentru mobilitatea urbană.
Iar majorarea prețului carburanților, din 2026, ar putea duce la o creștere a cererii pentru biciclete și mai mare.