Cum a fost afectată industria auto din România de cele șapte săptămâni fără producţie din primăvară?

Autor: ProMotor 15 dec. 2020 Știri auto

Cifra de afaceri a industriei auto locale a scăzut cu 15% în 2020, de la peste 30 de miliarde de euro în 2019 la circa 25 mld. euro anul acesta, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM).

Scăderea vine în condiţiile în care în pri­măvară atât uzina Dacia, cât şi cea a Ford au oprit producţia timp de circa şapte săptămâni, iar aceasta a fost ulterior reluată în trepte.

Producătorii de componente au fost şi mai puternic loviţi, în condiţiile în care cei mai mulţi livrează cea mai mare parte a produselor la export, scrie Ziarul Financiar.

În Vest cele mai multe uzine au fost mai puternic afectate de pandemie, în con­di­ţi­ile în care pieţele auto occidentale au scăzut din cauza închiderii showroomurilor ca parte a mă­surilor adoptate pentru a reduce riscul extinderii pandemiei.

Scăderea din acest an vine după un 2019 în care businessul întregii industrii urca cu 5%, la peste 30 mil. euro, an în care deja cei de la Ford ve­neau cu Puma, al doilea SUV produs la Craiova, iar la Dacia francezii deja pregăteau cea de-a treia generaţie a Logan şi Sandero, informează Mediafax.

Câte mașini s-au produs anul acesta în România?

Uzinele Dacia și Ford au construit împreună peste 48.200 de mașini în luna noiembrie a acestui an. Peste jumătate dintre acestea au fost produse la Mioveni.

Uzinele Dacia și Ford fac eforturi pentru a depăși criza provocată de pandemia de coronavirus, care a dus la suspendarea temporară a activității în primăvara acestui an.

Cele două centre de producție de autoturisme din țara noastră au construit, în luna noiembrie, 48.208 mașini, potrivit raportului publicat de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Cele două fabrici înregistrează astfel o creștere de 8,72% față de aceeași perioadă a anului trecut. În noiembrie 2019, Dacia și Ford au construit împreună 44.341 unități.

Uzina din Mioveni a produs 28.650 de mașini luna trecută, ajungând, anul acesta, la un total de 240.295 de unități, cu 26,42% mai puțin decât în primele 11 luni din 2019.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide