Cum arată Qlio Velo, vehiculul electric inventat de un român – VIDEO

Autor: ProMotor 10 mai 2020 Știri auto

Qlio Velo este un velomobil electric cu patru roți, care are capacitatea de a se auto-încărca datorită generatorului inclus. Partea interesantă este că aceste este acţionat prin pedalare.

Inventatorul lui Qlio Velo este Valentin Ştefan, un pictor român de 36 de ani, născut în Brăila, care în prezent locuieşte în Myanmar (țara este cunoscută în limba română și ca Birmania, este a doua țară ca mărime din Asia de sud-est și se învecinează cu Republica Populară Chineză).

Qlio Velo are la bază o strucură de aluminiu

Qlio Velo are o structura modulară din aluminiu complet închisă care are zone de protecţie în faţă şi spate, protecţie la impact lateral și frâne hidraulice. În plus, are şi două centuri de siguranţă. Qlio Velo are un generator integrat ce permite încărcarea în timpul pedalatului.

Vehiculul se poate încărca și la o priză normală în circa 4-5 ore

Bicicleta foloseşte 7 acumulatori Panasonic cu capacitatea 7x12V 20Ah. Qlio Velo este şi prietenos cu natura, pentru că ansamblul modular face uşoră schimbarea sau repararea panourilor. Materialele din care este construit sunt 100% reciclabile. Optimizat pentru vizibilitate, este echipat cu faruri faţă, lumini de ceaţă, stopuri spate, lumini spate şi semnalizatoare.

Acest vehicul electric are tracțiune spate și o autonomie ce poate atinge între 15 și 115 km, în funcție de cum este folosit.

Prototipul a apărut pe platforma de crowdfunding Indiegogo şi intenţionează să strângă circa 92.000 de euro, scrie Adevărul.ro.

Ce spune Valentin Ştefan despre invenţia sa Qlio Velo

„Sunt un artist vizual, un pictor și un designer atras de funcţionalitate. Tatăl meu este mecanic şi electrician, mama mea, medic, bunicul tâmplar şi bunica croitoreasă. Încă din copilărie am reconstruit maşini şi am construit multe vehicule electrice, maşini mici, bărci şi avioane, dar nimic în scop de producţie. Mi-am dorit să construiesc ceva de care să se bucure toată lumea, mari sau mici, tineri şi bătrâni. Qlio Velo este făcut astfel încât mama, sora sau iubita mea să călătorească în siguranţă şi confort. Mulţi ani am încercat să o îndrept pe mama mea spre diferite vehicule cu pedale, dar mereu a subliniat lipsa de siguranţă.”

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Qlio Velo / Facebook



Comentarii
Inchide