Cum arată spațiul abandonat unde trebuia să aibă loc Salonul Auto de la Geneva 2020 – VIDEO

Autor: ProMotor 04 mart. 2020 Știri auto

Fotograful George Williams a publicat un clip în care poate fi văzut spațiul abandonat unde trebuia să aibă loc Salonul Auto de la Geneva 2020.

Peste tot se află cutii și câțiva lucrătorii care demontează standuri, dar și câteva din mașinile programate pentru a fi lansate. Producătorii auto au cheltuit sume enorme pentru participarea la acest eveniment, iar acum sunt nevoiți să-și mute premierele online.

Czinger a dorit să-și sărbătorească debutul ca brand cu supercarul 21C, în timp ce Morgan urma să lanseze noul său roadster cu patru cilindri în cadrul show-ului elvețian. În schimb, producătorul britanic a decis să prezinte noul model în Malvern, un mic oraș britanic în care s-a născut Morgan.

După cum se poate vedea în clip, Koenigsegg a decis să nu-și demonteze încă standul de la Geneva. Sub pânzele negre se afla supercarul cu numele de KG12 (minutul 1:45 de secunde).

Restul producătorilor mari vor difuza premierele lor în mediul virtual.

Salonul Auto de la Geneva nu va avea loc anul acesta din cauza epidemiei de coronavirus. Decizia a fost luată după ce Consiliul Federal elveţian a cerut anularea tuturor evenimentelor la care ar urma să participe mai mult de o mie de persoane.

Guvernul elveţian a suspendat aceste evenimente, publice sau private, până pe 15 martie. „Evenimentele de amploare care implică peste o mie de persoane trebuie evitate”, a anunţat Guvernul. Salonul Auto de la Geneva era programat pentru perioada 5-15 martie şi ar fi urmat să primească între 500.000 şi 600.000 de vizitatori.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: YouTube



Comentarii
Inchide