Cum creşti durata de viaţă a anvelopelor. 9 reguli propuse de specialişti

Autor: descopera.ro 16 oct. 2017 Știri auto
Cum creşti durata de viaţă a anvelopelor. 9 reguli propuse de specialişti

Ne apropiem de sezonul rece – iată că în unele zone muntoase ale ţării deja a nins, iar acest lucru face ca din ce în ce mai mulţi şoferi să se gândească la anvelopele de iarnă. Anvelopele, precum multe alte părţi componente ale unei maşini, fac parte din categoria consumabilelor, astfel că, odată cu trecerea timpului, performanţele anvelopelor scad, şoferii fiind puşi automat în situaţia de a investi într-un set nou de anvelope.

Anvelopele de iarnă au o importantă atunci când condiţiile meteo sunt nefavorabile şi când pe partea carosabila se regăseşte gheaţă, zăpadă sau polei. Durata de viaţă a anvelopelor este influenţată de câţiva factori importanţi, astfel că orice conducător auto poate prelungi durata de viaţă a anvelopelor de iarnă, prin respectarea unor lucruri simple, dar care de cele mai multe ori sunt neglijate aproape complet. Specialiştii de la AnveloStar recomandă, în general, înlocuirea anvelopelor după 5 ani, însă durata de viaţă a acestora ar putea fi extinsă prin simpla respectare a unor reguli de bază. 

„Anvelopele de iarnă alcătuiesc în prezent o categorie de produse foarte vastă, acesta fiind şi unul dintre motivele principale care creează diverse confuzii în rândul şoferilor. Deşi nu se poate vorbi despre o durată de viaţă standard a anvelopelor şi chiar dacă experţii recomanda înlocuirea lor după o perioadă de 5 ani, cert este faptul că această durată de viaţă poate fi prelungită cu încă vreo câţiva ani dacă şoferii respectă câteva reguli simple cu privire la stilul de condus care trebuie adaptat la condiţiile meteo, dar şi la modul de depozitare al anvelopelor odată cu trecerea sezonului rece”, explică Liviu Avram, administrator al unui magazin cu anvelope
 
1. Presiunea din interiorul anvelopelor   

„Presiunea din interiorul anvelopelor este un aspect adesea neglijat de către şoferi, cu toate că acest lucru aparent banal are o influenţa majoră asupra duratei de viaţă a anvelopelor, dar şi asupra siguranţei şoferilor şi a participanţilor la trafic. Presiunea din interiorul anvelopelor trebuie, în mod obligatoriu, să corespundă cu valorile prescrise în cartea tehnică a maşinii, dar şi cu limitele marcate pe anvelope. Presiunea din interiorul anvelopei trebuie verificată periodic, şi numai când anvelopele sunt reci, având în vedere că un pneu cald are o presiune mai mare. O presiune prea mică în anvelope înseamnă o uzură prematură a anvelopelor dar şi un consum de carburant mai mare”, declară Liviu Avram de la Anvelostar.ro.
 
2. Echilibrarea periodică a roţilor 

„Echilibrarea periodică a roţilor poate, de asemenea, să prelungească durată de viaţă a anvelopelor de iarnă şi nu numai, în condiţiile în care o roată neechilibrată duce la o uzură neuniformă, deci anvelopă se va uza mult mai rapid în anumite unghiuri. Mai mult decât atât, dacă roata nu este echilibrată corespunzător, aceasta va fi supusă în mod automat la solicitări suplimentare care pot evident scurta durata de viaţă a anvelopelor”, menţionează administratorul.
 
3. Verificarea gradului de uzură a anvelopelor

“Verificarea nivelului de uzură este un aspect extrem de important, mai ales dacă ne raportăm la capitolul siguranţă. Uzura este un proces care apare inevitabil pe orice tip de anvelopă, indiferent de calitatea sau brandul acesteia. O anvelopă slab calitativă însă va prezenta semne de îmbătrânire mult mai rapid decât o anvelopă de calitate şi va trebui înlocuită. Uzura prematură a anvelopelor este cauzată de cele mai multe ori de stilul de condus neadaptat la condiţiile de mediu, motiv pentru care verificarea gradului de uzură poate reprezenta un aspect care ar trebui să îi determine pe şoferi să adopte un stil de condus adaptat şi nu unul sportiv. În condiţiile date, verificarea benzii de rulare reprezintă un aspect deosebit important şi care trebuie luat în calcul de către orice conducător auto. Frânarea bruscă, accelerarea rapidă, precum şi virajele luate cu viteze mari reprezintă toate situaţii care duc la o uzură a prematură a anvelopelor”, a mai menţionat specialistul
 
4. Evitarea supraîncărcării maşinii

De foarte multe ori, subliniază specialistul, maşina devine mai mult decât un simplu mijloc de transport, astfel că mulţi şoferi îşi supraîncarcă maşinile cu diverse obiecte, fără a lua în calcul faptul că acest obicei duce la o uzură prematură a cauciucurilor. O simplă depăşire a greutăţii cu 20% peste limită maximă admisă, duce la o scurtare a vieţii anvelopelor cu aproximativ 40%. Aşadar, este de dorit să se evite pe cât posibil supraîncărcarea maşinii în mod frecvent atunci când vreţi să va bucuraţi de setul de anvelope pentru o perioadă mai lungă de timp. 
 
5. Alegerea unui set de anvelope de calitate 

“Calitatea în ceea ce priveşte anvelopele este un aspect demn de luat în calcul în condiţiile în care anvelopele slab calitative se uzează foarte repede şi oferă performanţe reduse. Alegerea unui set de anvelope de calitate, încă de la început, este o decizie  înţeleaptă având în vedere faptul că marii producători au reuşit de-a lungul timpului să proiecteze anvelope de iarnă foarte rezistente şi care pot face faţă cu brio uzurii. Alegerea unui set de anvelope de calitate poate ajuta şoferii să economisească pe termen lung în condiţiile în care aceste anvelope au o durată de viaţă mult mai îndelungată decât cele mai slab calitative”, explică Liviu Avram.
  
6. Înlocuirea suspensiilor învechite

Starea generală a suspensiilor este un capitol destul de neglijat de către şoferi, chiar dacă acestea pot determină o uzură prematură a anvelopelor. Suspensiile joacă un rol important şi în ceea ce priveşte siguranţa rutieră, motiv pentru care, periodic, orice şofer ar trebui să acorde atenţie acestor detalii. De cele mai multe ori, atunci când suspensiile sunt învechite, maşina vibrează în momentul deplasarii, situaţie care trebuie evaluată cât mai curând posibil de către un service autorizat pentru a nu fi periclitată siguranţa şoferului şi a pasagerilor în momentul deplasării, recomandă specialistul.
  
7. Modalitatea de depozitare a anvelopelor

“Depozitarea anvelopelor odată cu trecerea sezoanelor reprezintă de asemenea un mod practic prin care şoferii pot contribui la prelungirea duratei de viaţă a anvelopelor. O greşeală destul de comună este aceea de a depozita anvelopele în aer liber pentru perioade mai îndelungate de timp. Această practică nu este una tocmai benefică pentru anvelope în situaţia în care, dacă nu sunt utilizate pentru o perioadă mai îndelungată de timp, pe suprafaţa anvelopelor depozitate în astfel de condiţii vor apărea numeroase crăpături, denumite şi crăpături meteo sau crăpături de ozon. Mai mult decât atât, suprafaţa acestor anvelope devine foarte uscată, condiţie ideală pentru apariţia crăpăturilor. Din acest motiv, anvelopele trebuie întotdeauna să fie depozitate într-un mediu răcoros, curăt şi uscat, de preferinţă undeva în interior”, declară Liviu Avram.
 
8. Rotirea periodică a anvelopelor 

“O practică destul de comună, care poate duce la prelungirea duratei de viaţă a anvelopelor, este aceea de a roti periodic anvelopele între ele. În cele mai multe cazuri, anvelopele nu se uzează uniform, un exemplu clasic în acest sens constituindu-l maşinile cu tracţiune faţă, acolo unde anvelopele montate pe axă din faţă sunt supuse unor solicitări mai mari decât cele dispuse pe axă din spate, deci acestea se uzează mai repede decât cele din spate, în situaţia data. Prin rotirea anvelopelor, uzura va fi aproximativ uniformă, astfel că rezultatul final va fi o durată mult mai mare de viaţă  anvelopelor”, subliniază specialistul.

9. Înlocuirea anvelopelor de iarnă cu cele de vară de îndată ce trece sezonul rece

Anvelopele de iarnă, precum le spune şi denumirea, au fost proiectate şi create de către producători pentru a putea oferi siguranţă şi performanţe pe întreg parcursul sezonului rece. “Mulţi şoferi, cel mai probabil din comoditate, nu mai înlocuiesc anvelopele, astfel că circulă şi vara cu pneuri pentru iarnă. Acest lucru din păcate este unul dăunător pentru anvelopele de iarnă din pricina temperaturilor ridicate. Anvelopele de iarnă sunt construite dintr-un cauciuc mai dur, menit să ofere performanţe atunci când pe partea carosabilă se regăseşte un strat de zăpada sau gheaţă. Cauciucurile de iarnă însă sunt total nepotrivite pentru sezonul cald din pricina faptului că se uzează foarte repede. Pentru a putea prelugi durata de viaţă a pneurilor de iarnă, este important că acestea să fie utilizate numai pentru sezonul rece, pentru a nu le uza”, conchide Liviu Avram. 

Sursă: Descoperă.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide