Cum este afectat Jeremy Clarkson de coronavirus? Mesajul fostului prezentator Top Gear

Autor: ProMotor 13 mart. 2020 Știri auto
Cum este afectat Jeremy Clarkson de coronavirus? Mesajul fostului prezentator Top Gear

Jeremy Clarkson a dezvăluit că filmările la The Grand Tour au fost întârziate din cauza restricțiilor de călătorie provocate de coronavirus.

Fanii așteptă cu nerăbdare următoarele episoade în care Jeremy Clarkson, James May și Richard Hammond călătoresc în Madagascar.

Întrebat de un fan dacă merită să-ți faci abonament pe Amazon Prime, deși nu există în acest moment noi episoade din The Grand Tour, Clarkson a scris pe Twitter: „Avem un episod finalizat, iar când se va stabiliza situația cu epidemia de coronavirus vom mai filma încă două episoade.”

Apoi, un alt fan a întrebat de ce nu există planuri pentru mai multe episoade, în afară de cele trei deja programate. Clarkson a răspuns: „Poate că nu ai auzit. Există un virus care afectează lumea și care îngreunează călătoriile internaționale.”

Detaliile despre viitoarele episoade rămân neclare, dar având în vedere starea imprevizibilă declanșată de coronavirus, este foarte greu de prezis când vor putea fi filmate, editate și apoi difuzate

Deși aceasta este o veste tristă pentru iubitorii de mașini, există încă o mulțime de episoade mai vechi ale The Grand Tour disponibile pe Amazon Prime.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Carscoops



Comentarii
Inchide