Cum frânează o Dacia Logan de la 100 km/h? Rezultatele sunt neașteptate – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 29 sept. 2022 Știri auto

E timpul să aflăm cum frânează o Dacia Logan în situații limită. Sedanul de la Mioveni surprinde încă o dată.

Dacia Logan nu este o mașină cu pretenții sportive. Nu a fost niciodată un model care să se recomande a fi așa ceva. Este o mașină creată pentru a fi accesibilă, să aibă dotările necesare unei utilizări de zi cu zi și să nu consume mult carburant.

Dinamica nu va fi niciodată la nivelul altor modele mai scumpe, care au suspensii sofisticate, dar am văzut că Dacia Logan stă bine, chiar și în cazul unei schimbări de direcție la 140 km/h.

Testul nu s-a oprit acolo, așa că putem să vedem și partea a doua.

Frânare de urgență cu Dacia Logan

Am putut vedea cum mașina răspunde unor schimbări de direcție bruște la 140 km/h. O face într-un mod cât se poate de stabil, pilotul fiind impresionat de stabilitatea Loganului. În definitiv, are o suspensie rudimentară cu MacPherson pe față și o bară de torsiune pe spate. Nimic revoluționar în aparență, dar își face treaba.

De această dată, Silviu Toma, care este instructor de pilotaj, a luat o Dacia Logan pentru a vedea cum frânează sedanul românesc de la 100 km/h.

Testul a fost și mai interesant din pricina faptului că nu a fost efectuat în linie dreaptă, ci într-un viraj de dreapta. Loganul are un sistem simplu de frânare. Pe față are discuri de frână ventilate, iar pe spate are tamburi. Am putea spune că sunt o tehnologie învechită, dar este o mașină ușoară. În plus, majoritatea forței de frânare este direcționată către față, acolo unde se lasă greutatea mașinii.

Zis și făcut, testul a fost un succes. Mașina a oprit într-o distanță destul de scurtă dar, cel mai important, a rămas pe trasă. De asemenea, am putut auzi cum lucrează sistemul ABS, care nu a lăsat frânele să se blocheze.

Se pare că și Loganul poate fi o mașină pe care te poți baza, în ciuda comentariilor răutăcioase care i se aduc.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Silviu Toma Facebook


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide