Alegerea unor anvelope de iarnă sau all-season nu ține doar de selectarea producătorului și a dimensiunilor corecte. Cel mai mult contează caracteristicile tehnice și DOT-ul marcat pe flancul cauciucurilor.
De multe ori, o anvelopă „de buget”, fabricată recent, poate fi mai bună pe termen lung decât una premium, dar care stă deja de câțiva ani într-un depozit.
Iar un cauciuc all-season nu este neapărat de evitat, prin comparație cu unul de iarnă, doar pentru că „e all-season”.
Iată câteva detalii care sunt importante în alegerea unor anvelope noi și cum se citesc informațiile de pe flancurile anvelopelor.
În primul rând, anvelopa trebuie să aibă dimensiunile aprobate pentru mașina respectivă. De asemenea, trebuie să respecte indicii corespunzători de sarcină și viteză.
Dacă vrei o anvelopă cu care să poți circula iarna, când drumul e acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, pe flanc trebuie să aibă marcajul M+S, M.S. sau M&S.
Iar dacă are marcajul 3PMSF, reprezentat printr-un munte cu trei vârfuri în interiorul căruia apare un fulg de zăpadă, e cu atât mai bună pentru sezonul rece. Spre deosebire de simplul marcaj M+S, pentru care nu este necesară o testare standardizată a performanței pe zăpadă, 3PMSF indică faptul că pneul a trecut teste specifice pentru condiții de iarnă.

Totodată, există două categorii majore de anvelope. Sunt cele „de sezon”, cald sau rece, și cele „all-season”, care pot fi folosite indiferent de perioada anului. După cum le spune numele, cele de iarnă sunt concepute special pentru a avea cea mai bună aderență când afară e rece. Iar cele de vară sunt fabricate pentru a asigura o aderență foarte bună inclusiv în zilele caniculare.
Cele all-season sunt un mixt între anvelopele „de sezon”. Practic, poți circula și vara și iarna cu acestea, fără a fi nevoit să le înlocuiești la fiecare schimbare de anotimp. Specialiștii nu le recomandă, însă, deoarece, prin comparație cu anvelopele de iarnă sau de vară, nu oferă o aderență la fel de bună.
Înainte de a cumpăra o anvelopă, poți verifica eticheta europeană a acesteia. Pe ea sunt trecute performanța la frânare pe carosabil umed, rezistența la rulare și zgomotul exterior.
O anvelopă mai ieftină poate avea un preț atractiv, dar diferențele de aderență pot deveni importante în cazul unei frânări de urgență.
De asemenea, profilul trebuie verificat pentru uzură neuniformă, fisuri, deformări sau deteriorări ale flancurilor.
Limita legală de uzură a profilului este indicată și de martorii TWI integrați în banda de rulare, care corespund unei adâncimi de aproximativ 1,6 mm.

O informație foarte importantă este DOT-ul. Acesta indică vârsta anvelopei, adică săptămâna și anul în care a fost fabricat un cauciuc.
Cu cât acest cod este mai apropiat de anul în care achiziționezi cauciucul, cu atât acesta va avea o durată de viață mai lungă. Recomandarea specialiștilor este ca niciodată să nu montați pe mașină o anvelopă mai veche de 5 ani. Așadar, un cauciuc fabricat înainte de 2021, chiar dacă e nou, este deja uzat moral și ar fi bine să-l evitați, chiar dacă e foarte ieftin.
Pentru a citi codul DOT, trebuie să vă uitați pe lateralul anvelopei. Acesta este scris într-un oval și e format din 4 cifre. De exemplu, în imaginea de mai jos scrie „2826”.

Primele două cifre corespund săptămânii în care a fost fabricată. Ultimele două sunt anul de fabricație. Așadar, săptămâna 28, anul 2026, deci această anvelopă a fost fabricată în perioada 6-12 iulie a acestui an.
Așadar, o anvelopă premium dar care are un DOT vechi s-ar putea să ofere performanțe mai slabe decât o anvelopă „de buget” dar fabricată recent.