Cum vor fi reutilizate bateriile modelului electric Jaguar i-Pace la finalul ciclului de exploatare

Autor: Cristian Gubandru 15 mart. 2022 Știri auto

Jaguar Land Rover a anunțat că dezvoltă o soluție care va oferi bateriilor mașinilor electrice i-Pace o a doua reutilizare ca unitate de încărcare portabilă.

Jaguar a încheiat un parteneriat cu Pramac pentru a folosi bateriile vehiculelor electrice ajunse la finalul ciclului de exploatare ca o nouă sursă de energie.

Tehnologia Pramac va folosi bateriile litiu-ion ale modelului i-Pace, care în prezent sunt doar de la vehiculele de teste ale companiei, pentru a fi o sursă mobilă de alimentare cu electricitate. Acestea sunt concepute pentru a fi utilizate în locuri în care alimentarea cu energie electrică este limitată sau indisponibilă.

Cum pot fi reutilizate bateriile Jaguar

Compania poate reutiliza până la 85% din bateriile i-Pace în cadrul unității, materialele rămase fiind reciclate.

Unitatea de stocare are o capacitate de 125 kWh, fiind suficientă pentru a alimenta o casă timp de o săptămână. Unitatea este autonomă, se reîncarcă de la panouri solare. Aceasta este deja disponibilă pentru închiriere comercială fiind folosită pentru a încărca mașini electrice cu o putere de până la 22 kW.

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Unitatea de încărcare a fost deja folosită de echipa Jaguar TCS Racing pentru a alimenta echipamentele de diagnosticare pentru mașinile de curse Formula E și, de asemenea, pentru a furniza energie garajului Jaguar.

Jaguar a lansat modelul electric i-Pace în 2018 și a anunțat anul trecut că va construi numai mașini electrice începând cu 2025. În acest sens, compania spune că va lansa o serie de programe care oferă o a doua reutilizare pentru bateriile vehiculelor sale electrice.

Sursa: Motors

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide